Olteanu: Alegerile anticipate ar putea fi organizate numai după adoptarea legii votului uninominal



Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat, miercuri, la Craiova, că există posibilitatea organizării de alegeri anticipate în cazul în care mecanismele instituționale nu mai funcționează, dar nu înainte de adoptarea legii votului uninominal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul liberal susține că proiectul votului uninominal reprezintă o prioritate, proiectul de lege, care a trecut, marți, de comisia de specialitate din Camera Deputaților, putând fi adoptat la începutul săptămânii viitoare.
„Noi am propus un proiect de vot uninominal încă din 2003. Sperăm ca marți, când va fi ședința de plen, să treacă proiectul votului uninominal. Va fi primul punct pe ordinea de zi”, a declarat Olteanu.
El susține că, după adoptarea proiectului de lege, se pot organiza și alegerile anticipate.
„Este o oportunitate să avem anticipate, în cazul în care mecanismele instituționale nu mai funcționează, în cazul în care blocajul continuă. Vom discuta acest lucru, după ce vedem că avem legea votului uninominal. Dacă o avem, trecem la alegeri anticipate sau la termen, dacă nu o avem, stăm până o facem și apoi vorbim de anticipate”, a mai spus Olteanu.
Președintele CD susține că este posibil ca data alegerilor locale să se decaleze cu câteva săptămâni față de 25 mai, data vehiculată pentru organizarea scrutinului, pentru a organiza simultan și alegerile parlamentare.
„Dacă se va merge pe alegeri simultan, cele locale cu cele parlamentare, este posibil ca cele locale să se decaleze cu câteva săptămâni. Organizarea la aceeași dată ar însemna o economie de bani”, a mai spus Olteanu.