Oltean: Miniștrii sunt oameni politici și nu pot fi rupți de partid



Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu este de acord cu inițiativa unor colegi ai săi care propun o modificare a statului PDL privind „ruperea” de partid a miniștrilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este un proiect de statut prin care se încearcă, de către o parte dintre colegii noștri, să se genereze o rupere a miniștrilor de partid, ceea ce este un lucru de neacceptat. Miniștrii sunt oameni politici. Ei reprezintă partidul din care fac parte și nu pot fi rupți de partid”, a spus Oltean.
El a adăugat că o asemenea propunere va fi respinsă cu certitudine.
„De aceea, cu certitudine, o asemenea propunere va fi respinsă de către noi pentru că nu este deloc productivă și responsabilă, având în vedere că PDL este cel care, în ultimă instanță, contabilizează efectele guvernării, iar miniștrii sunt direct responsabili de ceea ce se întâmplă în ministerele pe care le conduc”, a spus Oltean.
Presa a relatat recent că foștii liberal-democrați lucrează la o modificare a Statutului PDL astfel încât miniștrii să nu mai aibă și funcții în partid.