Olimpiada e altceva (II)

În episodul trecut ne-am lămurit ce înseamnă organizarea unei Olimpiade. Sau nu? Că am vorbit de doar despre ceremonia de inaugurare. Dar ca să ajungi la acest moment, mai sunt necesare câteva chestii care poartă generic denumirea de infrastructură. Din asta, noi avem doar „infra” (din latină vine, și înseamnă „sub” sau „dedesubt”), că structuri nu există de nici un fel: nici șosele, nici aeroporturi, nici stadioane ori săli de sport. N-avem nici velodrom, nici piste nautice, nici…, nici… Avem, în schimb, capul bătut de soare al primarului Capitalei care visa, acum fix un an, Olimpiadă la București. Auzi, bă, Oprescule, da’ ăia 2.000.000 de vizitatori/spectatori, câți sunt acum la Londra, unde i-ai caza? Aud?! Poate să-i bagi ‘colo, la matale-n bătătură, la Spitalul Universitar… (că nici hoteluri nu cred să fie pentru atâta omenire, nu în București, dar în toată țara), și la Abramburica, în căminele Politehnicii, deci ar fi nu spectatori/vizitatori, ci pacienți și căminiști. Hai, că m-am enervat. Revenim la Londra. Înainte de începerea Olimpiadei, optimiștii ziceau că vom culege vreo 15 medalii, din care patru-cinci de aur, urmând să ne clasăm prin preajma locului 15, deci mai bine decât la Beijing. Lucizii vedeau o diminuare și a numărului general de medalii față de 8, la Beijing, și a celor de aur. Pesimiști la noi nu există, așa că lucizii au avut dreptate, dar doar parțial: am luat cu o medalie mai mult (nouă față de opt) dar numai două de aur. Privit cu detașare, bilanțul nu este tocmai catastrofal. Analizat însă în amănunt, ne duce la niște concluzii înspăimântătoare: dacă excludem aurul la tir, venit absolut neplanificat (dar cu atât mai meritoriu pentru Alin Moldoveanu, probabil singura surpriză plăcută din toată delegația noastră; aurul Sandrei Izbașa nu e o surpriză pentru nimeni) atunci putem vorbi despre un lanț interminabil de eșecuri din partea celor care oricum nu aveau șanse (atunci ce naiba căutau în delegație!?, v-ați putea întreba) cât mai ales de la cei/cele în care ne puseserăm mari speranțe. Aici se înscriu în primul rând toți ăia cu vâsle, padele și pagae, precum și scrimerii. Medalia aia de argint la scrimă masculin ne-a adus doar amărăciune, după o finală în care ai noștri practic n-au existat pe planșă.