Olimpiada e altceva (I)

Mi-am propus ca preț de câteva numere ale ziarului să încerc să fac o trecere în revistă a ceea ce a însemnat această Olimpiadă londoneză pentru sport în general și pentru România în special. Să ne amintim de momentele deosebite, să vedem unde ne situăm noi, dincolo de clasamentele oficiale, în contextul sportului mondial, să încercăm să aflăm dacă există speranțe de mai bine într-un viitor oarecare. Am să încep chiar cu… începutul, cu ceremonia deschiderii oficiale a Jocurilor. A fost un spectacol de un bun gust și de o calitate care vorbesc de la sine despre ceea ce înseamnă educație și cultură, adică elementele definitorii pentru Marea Britanie. De altfel, ei consideră Londra ca fiind „capitala culturală a lumii” („cultural capital of the world” zice sloganul standard care te îmbie să vii să o vizitezi, iar când ajungi acolo te convingi că nu e reclamă, ci un mare adevăr) și au demonstrat asta cu vârf și îndesat. Având încă vie în memorie ceremonia de la penultima ediție, cea de la Beijing, ne-am putut convinge, live, de diferența dintre firesc și grotesc, dintre bun simț și megalomanie, dintre artă și kitsch-ul dus pe cele mai înalte culmi ale comunismului, plus frauda specifică sistemului (amintiți-vă, vă rog, scena aia criminală cu fetița frumoasă făcând play-back, fiindcă vocea care se auzea era a uneia… urâte!!!). În acest context, aș vrea să vă întreb: cum v-ați imagina dv. o ceremonie de deschidere a unei ipotetice Olimpiade la București? Cu Inna în loc de Sir Paul McCartney!? Dintr-o dată discuția ia sfârșit, fără posibilitatea de a mai fi reluată vreodată. Fac din nou apel la memoria dv.: vi-l amintiți pe primarele Oprescu elucubrând la inaugurarea singurului stadion mai breaz din întreaga Românie? Și cum o luase el în arătură cu Olimpiada pe care, în mintea lui complet tulbure, o vedea deja ca și desfășurată la București, în 2024, parcă. Dacă socotim toate diferențele, de la social și economic până la cultural și politic, nu peste 12, cu nici peste 1.200 de ani noi nu vom fi în stare să organizăm o Olimpiadă. Cred că înțelegeți și singuri, fără să intrăm în detalii.