Principala problemă a Jandarmeriei este lipsa mijloacelor de transport, care acoperă doar 29 la sută din necesar, a declarat marți, șeful IGJR, Mircea Olaru, la prezentarea bilanțului activității din 2013 a instituției, informează Mediafax.Potrivit generalului de brigadă Mircea Olaru, „principala problemă rămâne cea a mobilității”, întrucât necesarul de autospeciale al Jandarmeriei Române este acoperit doar în proporție de 29 la sută.Generalul de brigadă Mircea Olaru a precizat că peste jumătate dintre mașinile aflate în parcul auto al instituției sunt foarte uzate și „reprezintă un factor de risc major asupra îndeplinirii corespunzătoare a misiunilor”.O altă problemă din 2013 a fost aceea că Jandarmeria Română nu a avut bani pentru achiziționarea echipamentului de protecție necesar jandarmilor implicați în misiunile de restabilire a ordinii publice, a mai spus Mircea Olaru. Șeful Jandarmeriei Române a precizat că echipamentul uzat poate genera „aspecte negative în timpul misiunilor”.