*În ultimii ani, numărul meșterilor olari care au făcut celebră comuna Marginea, prin ceramica neagră, au ajuns să fie numărați pe degete
*Meșteșugul olăritului este practicat acum doar de „bătrânii satului”, tinerii optând pentru câștiguri substanțiale în străinătate
*Unul dintre păstrătorii tradiției este și meșterul Arcadie Pascaniuc, care la 70 de ani ai săi, continuă să confecționeze oale după metoda veche, folosind „roata învârtită cu piciorul”
*Obiceiurile dispar pentru că nu rămâne unul să le continue”, ne-a mărturisit Arcadie Pascaniuc
De sute de ani, olăritul a reprezentat pentru locuitorii comunei Marginea una dintre puținele metode de a-și câștiga existența. Un meșteșug care cu trecerea anilor a adus atât belșug celor care îl practicau, cât și recunoaștere națională și internațională a acestei comune. Și asta pentru că ceramica neagră de Marginea a devenit, fără doar și poate, o marcă și o carte de vizită pentru comuna situată la câțiva kilometri de municipiul Rădăuți. Cu toate acestea însă, anii de după Revoluția din 1989 au însemnat un regres în ceea ce privește acest meșteșug, în condițiile în care în comuna Marginea, cei care mai păstrează această tradiție pot fi numărați pe degete. Mirajul unor câștiguri însemnate în străinătate i-au îndepărtat pe tinerii din Marginea de meșteșugul olăritului, practicat în prezent de doar câțiva „bătrâni ai satului”. Unul dintre aceștia este și Arcadie Pascaniuc, care la vârsta de 70 de ani continuă să fie printre cei care încearcă să ducă mai departe, atât cât va mai putea, o tradiție învățată din moși strămoși.
*”Obiceiurile dispar pentru că nu rămâne unul să le continue”
Arcadie Pascaniuc se trage dintr-o familie de olari din tată în fiu, fiind în momentul de față unul dintre puținii meșteri care mai practică acest meșteșug în comuna Marginea. A învățat tainele olăritului de la tatăl său, pe când avea doar 10 ani, mai întâi „la munca de jos”, la alesul lutului, pentru ca apoi să fie și el unul dintre cei meșterii olari din Marginea. „Am început să fac treaba asta de când eram copil mic. Tata a fost în război, a fost luat prizonier și când a venit, prin ’46 – ’47, s-a apucat de oale. Noi am fost copii mulți și trebuia să aibă o ocupație. Făcea oale, și noi după ce veneam de la școală ne punea și îl ajutam la pământ. Și pe atunci totul se făcea la mână, nu aveam malaxoare sau alte utilaje care să ne ajute la prelucrarea lutului. Era greu, dar așa am învățat, de jos de la alesul lutului și până la cum se fac oalele”, ne-a spus meșterul olar din Marginea. La 70 de ani pe care îi are acum, și cu o experiență de 60 de ani în meșteșugul olăritului, Arcadie Pascaniuc mărturisește că singurul său regret este faptul că tradiția este pe cale să se piardă, atât în Marginea, cât și în familia sa. Dacă în tinerețe a fost cel care i-a învățat pe frații săi să facă oale, acum ne spune, cu regret, că doar unul dintre cei trei copii ai săi a îmbrățișat acest meșteșug. „Frații mei au învățat toți de la mare la mic. Întâi am învățat eu, și apoi, după ce a murit tata, s-au învățat de la mine. Și mai mult eram obligați să stăm și să învățăm o meserie. Acum e goana după bani. Toți ceilalți olari bătrâni au murit, au copii, dar nici unul nu are atelier de olărit. Și la mine, doar un singur băiat a învățat olăria. E vecin cu mine. I-am făcut eu un cuptor și lucrează singur. Mai am încă doi băieți care însă nu fac oale. Unul e acasă cu mine și unul e plecat în Italia. Și obiceiurile dispar pentru că nu rămâne unul să le continue. Eu dacă mor nu am pe cine să las aici în casă, să ducă în continuare munca mea”, spune Arcadie Pascaniuc.
*”Meșterii din Marginea au secretul lor pentru ceramica neagră”
Deși pentru unii meșteri din Marginea modul în care se face ceramica neagră, care a făcut această comună celebră, este considerat un secret profesional, Arcadie Pascaniuc a ținut să ne împărtășească o parte din aceste dedesubturi ale muncii de olar. Deși mulți dintre noi pot să creadă că ceramica neagră este făcută din lut negru, meșterul din Marginea spune că întregul secret ține de modul în care se ard oalele în cuptor. „E o greșeală că lutul negru iese negru după ars. Lutul poate să fie negru, dar dacă îl dai la foc, tot roșu iese. Și noi avem un mic secret pentru ceramica neagră. Cuptorul în care se ard oalele are o gaură deasupra, și după ce se face focul, cu oalele înăuntru, când acestea sunt roșii se pune o tablă mare peste cuptor. Aceasta are la rândul ei o gaură cât gura la o oală mai mică. Se mai face un foc puternic, și atunci fumul nu mai iese tot prin acel orificiu. Fumul se îmbibă în oale și se mai lasă un timp așa. Noi olarii avem un secret. Când vezi că iese un fum mai albastru, se pune un capac și peste acel orificiu mic, se închide ermetic, și focul cu tot cu fum rămâne închis la temperatura aia de 1000 de grade. Apoi lăsăm totul așa timp de 24 de ore, și când totul este ermetic, fumul intră în lut, și se face negrul ca cărbunele. Asta este toată ceramica neagră de Marginea”, a povestit meșterul. Cu toate acestea, la cei 70 de ani ai săi, Arcadie Pascaniuc spune că în ultimul timp preferă să facă ceramică roșie, care presupune mai puțină muncă, dar care în opinia sa este la fel de frumoasă ca și cea neagră.
*Turiștii sunt interesați de stilul vechi în care se fac oalele
Arcadie Pascaniuc mai spune că dacă înainte de 1990 ceramica de Marginea era căutată în întreaga țară, în ultimii ani, numărul turiștilor care vin să se intereseze de acest meșteșug este din ce în ce mai mic. Cu toate acestea, meșterul ne-a mărturisit că atelierul său este vizitat din când în când atât de turiști români, cât și străini, interesați să vadă „stilul vechi” în care se fac oalele. „Mai vin unii și mai iau oale de la noi, și mai sunt și firme private care mai cumpără de la noi, să vândă mai departe. Însă mai sunt și turiști care vor să vadă numaidecât cum facem noi oale. Pentru că la alții totul s-a mecanizat, iar turiștii vor să vadă cum facem oalele la mână, cu roata olarului învârtită de picior”. Asta nu face însă ca în momentul de față olăritul să fie și un mod de a câștiga sume importante de bani, în condițiile în care și meșterii populari trebuie să lupte cu concurența, dată în special de vasele din metal sau din plastic. În aceeași situație se află și meșterul Pascaniuc, care de abia mai reușește să-și vândă oalele pe care le confecționează. „Când eram mic, tata făcea oale roșii și negre, și le duceam la Regat. Regatul era de la Siret spre Botoșani. Făceam câte un cuptor de oale cu tata, vreo 200-300 și la Dorohoi, Săveni, Darabani, până pe malul Prutului, și câteodată și în Basarabia, și le dădeam la schimb pe produse alimentare. Și așa trăiam. Acum de abia dacă mai reușim să mai vindem toate oalele pe care le face. Mai mergem la târgurile de meșteri populari din Suceava, Rădăuți sau Iași, dar abia dacă mai vindem”, a afirmat Arcadie Pascaniuc.
*Teama cea mai mare: „poate vin cei din Europa și dau o lege și nu mai putem să facem oalele așa cum am învățat din moși strămoși”
Meșterul din Marginea ne-a mărturisit că una dintre cele mai mari mâhniri ale sale este lipsa unui sprijin concret din partea autorităților. Arcadie Pascaniuc ne-a spus că deși în Marginea au mai rămas doar câțiva meșteri populari autentici, sprijinul de care beneficiază este aproape inexistent. „Nu ne ajutăm nimeni cu nimic. Nici lemne nu ne dă nimeni. Deși avem tradiții vechi, nu se interesează de noi. Să ne ajute într-un fel. Măcar cu impozitul sau cu câteva lemne, ca să putem să lucrăm. Și așa se face că acuma suntem rămași în urmă”, afirmă bătrânul olar. Mai mult, una din temerile sale este că în viitorul apropiat „mai marii” din Uniunea Europeană vor veni cu legi noi care să schimbe și modul în care se confecționează oalele. „Poate vor mai fi niște legi prin care să-ți dea ei o comandă cum să faci oale. Ori noi știm să facem așa cum am învățat de la moși strămoși. Pe noi încă nu ne-a luat nimeni cu oalele astea. Dar vedem în altă parte că nu le mai dă voie oamenilor să vândă brânza unde vor, să mulgă vacile așa cum au făcut-o până acum. Și poate nu o să ne mai dea voie să mai facem oalele la roata de picior. Păi oare cum să facem oalele mai ecologice, dacă așa ne-am învățat să lucrăm? Însă poate că tineretul care o să mai vină se va mai moderniza”, ne spune meșterul Pascaniuc.
