Olanda o dată, de două, de trei ori, adjudecat…



Spania! Cum adică pe ce mă bazez? Păi, credeți, boieri dumneavoastră, că acum, când e pe moțul crestei vârfului (că nu mi-mi mai ajung pleonasmele!) valului, ar putea lăsa să-i fugă titlul tocmai Spania, țara unde, exact ca în Brazilia, Argentina ori Italia, fotbalul ține loc de mamă, de tată, de casă, de religie? Să fim serioși! Ați văzut bucuria aia nebună a zecilor de mii de fani filmați într-o piață. Unde urmăreau pe un ecran gigantic semifinala, când a înscris Puyol golul vieții sale? Și, desigur, golul vieții tuturor celor despre care vorbesc aici, și care știu să se bucure exact atât cât se cuvine (adică total!) în asemenea momente. Iar coroana supremă nu ar face decât să pună lucrurile pe un făgaș normal. Pe bune: credeți că poporul olandez ar trăi la fel de intens bucuria câștigării Cupei Mondiale? Mira-m-aș! Cred că mai mult de 16-17 beri (peste cele 15 obișnuite!) n-ar fi în stare să conceapă ca formă de manifestare, hai, poate și o „iarbă” ca desert, că doar ei au inventat legalizarea porcăriei. Iar ca argument suprem, dar și ca o justificare a titlului de azi al rubricii, am să mai spun și că Olanda are deja un serios antrenament în pierderea finalelor: a fost, mai întâi, cea din ’74 când a bătut-o Germania, apoi cea din ’78, adjudecată de Argentina, și nu pot să cred că la a treia încercare, tocmai acum, ar putea să câștige. Mai ales că n-au reușit să ajungă campioni mondiali nici pe vremea generației lui Cruyff-Rensenbrick-Neeskens, nici pe cea a altei triplete de aur: Gullit-Rejkaard-Van Basten care, oricât am încerca s-o întoarcem, parcă tot erau mai tari decât Robben și Van Persie. Hai Spania! Merg pe un 3-1, și pe același scor în meciul pentru „premiul de consolare”, desigur în favoarea Germaniei, aici cu mențiunea că dacă Forlan se drege în timp util, atunci am putea asista și la o surpriză (mă gândesc la un egal urmat de prelungiri și eventual și de penalty-uri, cam după modelul Ghana-Uruguay), mai ales că nemții au și declarat că nu prea mai au chef de acest meci al învinșilor. Privind obiectiv, aceste 4 echipe sunt cele care au avut cele mai bune prestații de-a lungul competiției, așa că prezența lor în finale cred că salvează întreaga imagine a unei World Cup destul de anoste.