Conducerea Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava i-a retras dreptul de control unui inspector din cadrul oficiului, care este cercetat pentru furt calificat. Este vorba despre inspectorul Doru Teodorescu, cercetat la ora actuală pentru furtul a 24 de cartele telefonice Orange, în valoare de 920 de lei, pe care le-ar fi sustras în timpul unui control dintr-un magazin din localitatea Dărmănești. Incidentul s-a petrecut joia trecută, și, deși inițial doi inspectori OJPC, Doru Teodorescu și Mariana Lovinescu, au fost cercetați pentru furtul cartelelor, pe parcursul derulării anchetei s-a stabilit că doar unul dintre aceștia, și anume Doru Teodorescu, este suspect în comiterea faptei.
Pe 26 februarie 2009, în jurul orelor 16:00, polițiștii comunei Dărmănești au fost sesizați de gestionara magazinului mixt din apropierea postului de poliție că doi inspectori de la Protecția Consumatorului, un bărbat și o femeie, i-au efectuat un control la magazin, iar după plecarea acestora a constatat lipsa a nu mai puțin de 24 de cartele telefonice Orange. Polițiștii au plecat imediat în căutarea mașinii celor doi inspectori și au reușit să dea de ei la câțiva kilometri distanță. Cele 24 de cartele reclamate ca fiind furate au fost găsite sub scaunul șoferului.
Inspector de 20 de ani
Cei doi inspectori le-au spus polițiștilor că nu știu cum au ajuns acele cartele în mașina lor, însă pe parcursul derulării cercetării pentru furt calificat demarată împotriva celor doi, s-a stabilit că Mariana Lovinescu nu este suspectă de comiterea furtului.
Șeful OJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că „domnului Teodorescu i-a fost retras dreptul de a mai participa la controalele pe care le efectuăm, până în momentul în care rezultatele anchetei sunt definitive. În cazul în care va fi trimis în judecată, el va fi suspendat din funcție”.
În ceea ce privește situația inspectorului Mariana Lovinescu, aceasta nu a fost privată de drepturile de a efectua controale, având în vedere că ancheta poliției a exclus-o din rândul suspecților.
„Doamna Lovinescu a adus o adeverință de la Poliție prin care ni se aduce la cunoștință că nu este cercetată pentru furt calificat”, a mai spus Elena Oanea.
Inspectorul OJPC Doru Teodorescu este angajat al oficiului de mai bine de 20 de ani, iar până acum nu au mai fost nemulțumiri sau reclamații legate de activitatea pe care acesta a desfășurat-o în cadrul instituției.





