O tradiție veche de sute sau poate chiar mii de ani se împletește de câțiva ani cu tehnica modernă. Behăitul oilor este acoperit de motoarele turate care urcă pante abrupte pentru a ajunge la locul de pășunat de peste vară. Este urcatul oilor la munte, un obicei străvechi, dar care azi se face cu ajutorul cailor putere de pe motoarele mașinilor de teren. Firește, nu toată lumea se bucură de binefacerile modernismului, pentru că oile parcurg drumul de la casele proprietarilor până în vârf de munte tot pe jos. Chiar și așa, transhumanța nu mai durează câte trei-patru zile, așa cum se întâmpla în trecut, ci se finalizează în după-amiaza aceleiași zile.
„Stai toată ziua și păzești oile, să nu dea lupii sau urșii”
Ostra, o localitate unde oieritul s-a transmis din generație în generație de sute de ani, și-a trimis animalele la munte în prima sâmbătă de după Paște. Chiar dacă familiile se despart temporar peste vară, urcatul oilor la munte e o sărbătoare la care participă întreaga comunitate. Pentru cei care se vor întoarce la casele lor abia la mijlocul lunii septembrie urmează luni de foc trăite în condiții vitrege. „Acolo, pe munte, e viață grea, te scoli dimineața la 3 și te culci seara la 11.00 pentru că oile trebuie mulse, păscute, adăpate și grijite de boli. Stai toată ziua și păzești oile, să nu dea lupii sau urșii, stai numa’ între oi”, a dezvăluit Ilie Popescu cum se trăiește în vârf de munte.
Ciobanii și proprietarii de oi au și superstiții legate de urcatul animalelor pe munte. Nicușor Paparuși, un tânăr de 35 de ani, dar cu vechime în creșterea animalelor, a dezvăluit una dintre ele:
„Nu plecăm niciodată vinerea, nici la urcat și nici la coborât. Vinerea e zi de post și rugăciune și din moși-strămoși a rămas că în această zi nu se face un lucru atât de important”.
Pe munte nu ajung doar oi, ci și alte animale, cum ar fi vaci, capre sau cai, iar anul acesta Nicușor Paparuși are la stână peste 400 de capete de animale, majoritatea oi.
„Urcarea pe jos e grea, nu-i cum e cu jeep-ul”
Drumurile dificile de munte fac imposibilă urcarea spre stână cu mașinile normale. Doar căruțele trase cai puternici și mașinile de teren se încumetă să urce versanții înclinați la 45 de grade. În trecut, pentru a aduce la stână tot ceea ce este necesar, de la instrumentele și vasele pentru făcut cașul și până la sacii cu mălai sau holerca care bucură gâtlejurile ciobanilor, erau nevoie de trei-patru zile. Situația s-a schimbat astăzi, iar mașinile de teren sunt un ajutor altădată nesperat.
„Este foarte greu de urcat și cu caii nu putem duce tot bagajul. În mod normal ne lua câteva zile, dar noi mulgem oile pe la 3.00-4.00 după-amiaza și avem nevoie de lucrurile pe care le-am luat de acasă. Noroc de prietenii pe care-i avem cu jeep-urile și care ne ajută”, a spus Nicușor Paparuși.
Un alt om al muntelui, Ilie Popescu, a venit cu căruța, dar tare și-ar fi dorit să aibă și el mai mulți cai putere, mai ales că și anii tinereții s-au cam dus.
„Urcarea pe jos e grea, nu-i cum e cu jeep-ul. Acolo numa se conduce, se mână mașina, dar așa, vii cu calul de cap de divale până aici sus”, a arătat Ilie Popescu.
„Fum și Scrum”, la concurență cu oile
De această dată, ajutorul proprietarului de stână din Ostra s-a numit echipa „Fum și Scrum”. Frații Cezar și Cristian Sauciuc sunt din Voroneț, dar îi leagă o prietenie veche de Nicușor Paparuși. Având în curte mașini specifice terenurilor accidentate, frații Sauciuc s-au gândit să-l ajute pe prietenul lor. Trei mașini care au participat la concursuri de off-road au fost încărcate ochi cu tot ce este de trebuință la o stână și au luat drumul muntelui.
„Noi avem această pasiune pentru off-road și am zis să împletim ceea ce ne place cu un ajutor dat unui prieten. Și dacă tot l-am urcat pe munte, la toamnă o să venim să-l ajutăm și să coboare”, a arătat Cezar Sauciuc.
Chiar dacă este un specialist al traseelor prin pădure, prin locuri greu accesibile, Cristian Sauciuc a recunoscut că mașina sa de teren nu ar putea face față în eventualitatea unui concurs mai aparte.
„Oile pe care le-am adus la munte nu sunt Fum și Scrum, cum ne cunoaște toată lumea pe noi, ci foc și pară. Sunt foarte iuți și merg pe pantă mai bine ca jeep-urile, au aderență mai mare decât mașinile”, a spus cu umor Cristian Sauciuc.
Numărul animalelor, în creștere față de anii trecuți
Intrată în impas de ani buni din cauza lipsei pieței de desfacere pentru lână, carne și brânză, creșterea animalelor, și în special a ovinelor, pare să se fi redresat în ultima perioadă. Asta se simte în activitatea din ultimii ani și din numărul animalelor pe care oamenii, cel puțin în Ostra, le cresc.
„S-au înmulțit oile înapoi, oamenii au început să crească și țină oi din nou”, a menționat Timotei Flocea.
Această revenire la obiceiurile și îndeletnicirile de altădată sunt un efect al acordării subvențiilor pentru animale și pentru suprafețele de pășune concesionate proprietarilor de oi și vite.
Dar acesta nu este singurul motiv pentru care oamenii din Ostra au redescoperit meseria de crescători de animale.
„Dacă nu ar fi animalele, ar fi greu de trăit aici, la munte. Terenul agricol este foarte puțin, mineritul s-a închis, doar cu pășunile și fânețele ce se poate câștiga un ban”, a concluzionat Nicușor Paparuși.
Oile pleacă pe munte în sunet de trâmbiță
Urcarea oilor la munte nu ar avea farmec fără un sunet specific. Iar la Ostra, puterea sunetului vine din trâmbița în care suflă Timotei Flocea. Chemarea trâmbiței este cunoscută de întreaga comunitate, iar cei mici învață și ei secretul de a sufla în acest instrument vechi. La doar 14 ani, Ionuț Paparuși pare să fi devenit deja un om al munților și al oilor, iar trâmbița nu mai are nici un secret pentru el.
Borșul de miel, udat cu un pahar de rachiu
Odată ajunși cu bine la stâna din munte, proprietarii, baciul și ciobanii se pun pe treabă. Sunt reparate gardurile care au stat o iarnă întreagă în bătaia vântului și a ninsorilor, sunt ridicate alte țarcuri pentru animale, se aduce apă pentru cele necesare activităților de la stână, de la vreo 400 de metri, dintr-o vale. Iar de apă este absolut nevoie dacă vrei să mănânci un borș de miel cu mămăligă. La stâna lui Nicușor Paparuși acest obicei a devenit o tradiție, iar berbecuțul din acest an sacrificat pentru borș s-a dovedit o delicatesă culinară cum numai la stână poți întâlni. Și pentru ca borșul să meargă bine, un pahar cu țuică, o secărică de prin partea locului, este chiar indicat.
La pășunat, „vegheați” de Pietrele Doamnei și Rarău
Pe cât de dificilă este urcarea pe munte, pe atât de spectaculoase sunt peisajele care se deschid de pe cel mai înalt vârf din Ostra. Satul întreg se răsfiră sub priviri, iar de la înălțime ciobanii își pot vedea casele, fie și la o dimensiune liliputană.
În partea opusă, Pietrele Doamnei din masivul Rarău se ridică semețe și domină întreaga zonă. Un peisaj de basm în care ciobanii muncesc în condiții vitrege, iar lupul și ursul sunt vecinii cu care poți da nas în nas în orice moment. E o luptă pentru supraviețuire dusă cu mijloacele fiecărei epoci, iar vorba unui cioban, mâine-poimâine oile vor fi aduse pe munte cu elicopterul sau cu vreo altă „drăcovenie”.
