„Ocrotirea vînatului tînăr”



„Ocrotirea vînatului tînăr”
„Ocrotirea vînatului tînăr”

„Ocrotirea vînatului tînăr”
Pentru ocrotirea vînatului tînăr, filialele AGVPS din regiunea Suceava au inițiat în cursul acestei ierni mai multe acțiuni. Astfel, au fost amenajate pe fondurile de vînătoare aproape 100 de puncte de hrănire a vînatului tînăr, unde acesta găsește în permanență fîn, sare, frunzare, mlădițe tinere, etc. În același timp, vînătorii au continuat urmărirea răpitoarelor cu păr și pene. De la începutul anului, au fost împușcați 15 lupi, 200 vulpi, peste 100 de cîini vagabonzi și un număr însemnat de ciori”.
„Zori Noi”, Anul XVII, nr. 4717, Suceava, Joi 7 februarie 1963.
„Academicizarea pripită”
La Academie sînt 181 de locuri. Acestea pot fi umplute imediat sau pînă la sfîrșitul anului 1990. După ce criterii și cine le stabilește? Membrii Adunării Generale a Academiei? Deși avem tot respectul pentru trecutul științific al unor membri ai Academiei, totuși nu putem să nu punem întrebarea: Oare este această Adunare Generală în stare să poarte pe umerii ei gîrboviți de povara epocilor trecute această sarcină deosebit de grea? Mai întrebăm, oare sînt echivalente lucrările științifice publicate în Analele unei Universități sau în Buletinul unui Institut Politehnic din țară cu lucrările publicate în reviste de mare circulație internațională? Cîți cercetători științifici sau cadre didactice au fost în stare să-și sacrifice mii de lei din buzunarul propriu pentru a-și vedea lucrările pregătite spre a fi publicate ca după aceea să nu obțină aprobarea nomenclaturii spre a fi expediate la redacția unor reviste internaționale de prestigiu? După părerea noastră academicizarea pripită lovește cel mai mult cercetătorii din domeniile istoriei, filozofiei și în general ale culturii. Cîte opere de valoare zac în sertare așteptînd minunea de la 22 Decembrie? Cîte opere publicate sînt de fapt mutilări monstruoase ale manuscriselor originale?”
„România liberă” (ziar independent de opinie, informație și reportaj), Anul XLVIII, Nr. 14070 (Serie nouă nr. 36), Sîmbătă 3 februarie 1990.



Recomandări