Transfer

Observatorul Astronomic a ajuns la Universitatea Suceava

Observatorul Astronomic „Planetariu” va trece din administrarea Complexului Muzeal „Bucovina” în cea a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Aceasta după ce consilierii județeni suceveni au adoptat o hotărâre prin care au aprobat transferul clădirii observatorului către universitatea suceveană.
Transferul s-a făcut la solicitarea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, conducerea acesteia anunțând că dispune de resursele financiare pentru întreținerea clădirii, dar și susținerea activităților științifice desfășurate la Planetariu.
Prezent la ședința Consiliului Județean, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, a declarat că după preluarea Planetariului, instituția pe care o conduce va păstra destinația acestuia, și nu va interzice accesul publicului în incinta acestuia.
„Întreaga universitate este deschisă comunității locale și nu avem nici o intenție să schimbăm această situație cu observatorul astronomic. Acesta va fi deschis sucevenilor, la fel cum a fost și până acum”, a declarat Adrian Graur, care a mai adăugat că o parte din sălile din clădirea Observatorului vor fi folosite și pentru activitățile universității.
De asemenea, prin hotărârea Consiliului Județean Suceava s-a stabilit că universitatea va prelua, prin transfer, și personalul angajat la Observatorului astronomic.
Adrian Graur a mai precizat că activitățile specifice Observatorului Astronomic vor fi coordonare de profesorii din cadrul Facultății de Istorie și Geografie. Mai mult, Graur a precizat că întreaga clădire a Observatorului va fi reabilitate de către Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Recomandări

Dezvoltarea tehnologiilor inteligente în industria auto – tema proiectului strategic cu participarea USV

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”