De când am copiii, pe Ioana și pe Robert, îmi vin în cap o groază de întrebări. De la “Și acum dacă a adormit în sufragerie, cum s-o iau în brațe să o mut în dormitor fără să se trezească?” până la ….”Decalotare ??? Cum fac eu chestia asta?”.
Dar cel mai greu mi se pare gestionarea stărilor de oboseală acumulată mai ales prin lipsa de somn. Toți îți spun că e obositor, dar nimeni nu îți spune cum să fii un părinte bun chiar și atunci când ești obosit, frustrat sau chiar furios.
Și nu să găsesc metode de relaxare mă ajută, ci vreau să știu cum să fiu în stare să aplic principiile de educație în care cred chiar și atunci când sunt groaznic de obosită (și nici o șansă să dorm)??
Aici e cazul să spun ceva despre principiile mele de educare: nu îmi bat copiii și nu le dau pedepse. Aș spune că nici nu a fost cazul, dar dacă ar fi să îmi judec cel puțin fetița după criterii care nu-mi aparțin, nu prea s-ar încadra la “copil cuminte”. Eu însă nu pot să spun decât că e energică.
Mă întreb uneori cum am ajuns să legăm descărcarea furiei noastre de bătaia cuiva? Oare de ce n-am învățat să ne descărcăm furia … pupând sau mângâind? Că o metodă de a-i învăța ceva bun pe copiii pe care îi iubim cel mai mult pe lume, sigur nu e.
Dar dacă nu îi bat și nu îi pedepsesc, atunci ce fac???? Știu că se poate și altfel, dar pentru asta am nevoie de timp și disponibilitate pentru fiecare în parte. Ori tocmai asta nu am întotdeauna. Când eu îmi alăptam băiețelul flămând iar fetița mea venea udă pe haine pentru că s-a „spălat” la baie cu 10 minute în urmă și mai si tușește, ce trebuia să fac? Să o conving constructiv să își dea hainele jos, să le punem la uscat pe calorifer, sau să le smulg de pe ea și îi dau cu forța altele noi, cât mai repede posibil fiindcă și așa frățiorul ei urlă de foame în scăunel unde l-am pus între timp?
Hmmm, cam așa arată situațiile pe care le am de gestionat. În condițiile în care nivelul meu de frustrare nu mai e cel care-a fost și nu mai am răbdare pentru orice, decât dacă fac un efort.
Dar știți ce am descoperit? Dacă forțez copilul să facă ceva, că de, eu sunt părintele mai mare și mai puternic și am autoritate (e o nimica toată să scot cu forța hainele de pe ea, nu?), data viitoare face la fel. Adică urlete, țipete că ea nu vrea dezbrăcată. Dacă reușesc prima dată (a se citi, dacă reușesc să-mi stăpânesc mie nervii și să am răbdare) să o conving că “hainele ude trebuiesc puse la uscat și poți să te îmbraci cu ce vrei tu din raftul cu haine pentru acasă”, data următoare când se udă vine și-mi spune că s-a udat, să punem hainele pe calorifer.
Ori, poate că prima data e un efort mai mare din partea mea să discut cu ea 5 minute (în care copilul stă în haine ude!) să învețe o regulă, dar e mult, mult mai ușor după aceea.
Și nu mă pot opri să mai relatez o situație. Eram cu fetița mea afară și la un moment dat și-a găsit de joacă într-o băltoacă… „OK, dar să nu stropești. Dacă stropești, mergem în casa!” (oricum eram lângă bloc). Ei bine, să bată cu picioarele în băltoacă a devenit mai interesant decât interdicția mea, astfel încât am mers în casă. Cu urlete, bineînțeles. Însă a doua zi, trecând pe lângă baltă, fiică-mea îmi spune “Aici nu-i voie, dacă stropim, mergem în casă!”. Oare am eu copil anormal de cuminte???
Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro
