În prima sâmbătă din Postul Mare se sărbătorea Ziua lui Sân – Toader, sfânt care a fost canonizat de către biserica ortodoxă datorită faptelor sale, dar pe care tradiția populară îl ține de teamă pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. Sân – Toader și caii ce-l însoțeau rupeau, conform tradiției, lanțul lui Sânt – Ion pentru a lăsa drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele pentru a evita fugă acestuia către miaza – noapte și pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veșnică.
Ordinea la începutul Postului Mare
Cailor lui Sân-Toader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută și sub numele de Săptămâna Cailor lui Sân – Toader. Conform credinței populare, caii lui Sân -Toader sunt ființe mitice hipomorfe, cu aspect de flăcăi dar care au coada, ascunsă în ițari, și copite, ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând șezătorile și petrecerile. În nopțile Cailor lui Sân – Toader, fetele nu mergeau la șezători, se închideau în case și răsturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite năprasnice să se ascundă în ele.
Cel mai important, dar și cel mai temut, dintre căi este Sân – Toaderul cel Șchiop sau Sân – Toaderul cel Mare celebrat în sâmbăta Săptămânii Albe.
În săptămâna numită a Căilor lui Sân – Toader, femeile nu urzeau, ”pentru a nu li se încurcă firele”, și nu torceau, că “să nu te calce caii”.
Sâmbăta lui Toader
În sâmbăta lui Toader, înainte de răsăritul soarelui, fetele se duceau în pădure, în locuri curate, “unde nu ajung găinile și nu se aud câinii”, și căutau rădăcini de iarbă mare sau popâlnic. Când săpau aceste plante, în locul de unde luau rădăcinile puneau sare, făină sau alte produse. Întoarse acasă, fetele fierbeau aceste rădăcini iar cu leșia rezultată se spălau pe cap în credința că le va crește părul mare și frumos. După spălarea capului, în timp ce se pieptănau, fiecare zicea: “Toadere, Sân – Toadere,/ Dă cosiță fetelor cât coada iepelor/ Și chică pruncilor cât coama cailor”.
Tot în dimineața Sâmbetei lui Sâan – Toader, se mai obișnuia că fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținută pe cap, în credința că vor avea părul frumos și bogat și vor fi plăcute flăcăilor.
Costrujire
Un alt obicei din această zi, păstrat până târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viței și mânji și al cozilor la iepe (acțiune cunoscută sub numele de costrujire), părul rezultat fiind pus în mușuroaiele de furnici pentru că “animalele din gospodărie să se înmulțească precum furnicile”.
În sâmbătă de Sân – Toader se făcea coliva de grâu (Coliva lui Sân – Toader) care se ducea la biserica unde se sfințea și se împărțea copiilor sau oamenilor săraci. Din această sâmbătă începeau slujbele speciale pentru morți, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare și se terminau în Joia Mare.
În Sâmbăta lui Sân – Toader se desfășura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolică a timpului calendaristic, celebrat altă dată, mai ales în mediile pastorale, la început de primăvară.
Miezul Păresimilor
Din marțea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează șapte săptămâni, etapa calendaristica în care nu se consuma carne, lapte, brânză și ouă, alimentația bazându-se integral pe produsele vegetale. În această perioadă în gospodăriile tradiționale se desfășura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se țesea iar femeile tinere și fetele își coseau, pe ascuns, frumoasele cămăși cu care se îmbrăcau în ziua de Paști.
Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Păresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărțirea Postului în părți egale, devenind Miezul Păreților în sensul de pereți despărțitori.
Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă dată, gospodinelor prilejul de a număra ouăle strânse până atunci și de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru bună pregătire. a Sărbătorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepa, apreciind data aproximativă când urma să se termine operația, întrucât era obligatoriu că această activitate să se încheie până la Joia Mare.
(sursa: www.infopress.tv)
