Astăzi se sărbătorește Sfântul Ioan Botezătorul numită și “Udatul Ionilor”. Urmând imediat după sărbătoarea Bobotezei, de multe ori obiceiurile se întrepătrund, oamenii resimțindu-le ca fiind una și aceeași.
Zeci de români își serbează în această zi onomastică, însă transilvănenii și bucovinenii păstrează vii tradiții vechi românești. Astfel, la porțile tuturor bucovinenilor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. Transilvănenii care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezați/ purificați.
Părinții Sf. Ioan Botezătorul au fost Zaharia și Elisaveta, rudenie a Fecioarei Maria. Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpă.
În timp ce oficia slujba, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, care îl înștiințează că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Zaharia a spus că numele copilului va fi „Ioan”. La vârsta de 30 de ani, Ioan Botezătorul a primit chemarea și i-a netezit cărarea în lume fiului lui D-zeu Iisus Hristos.