„Obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Referatul care se citește în duminica dinaintea Nașterii Domnului este de fapt capitolul I al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Matei, care ne prezintă, descendent, genealogia lui Iisus: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (1, 1).
Sfântul Evanghelist Luca prezintă nașterea dumnezeiască pe linie ascendentă: „Fiu al lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38).
Dacă Sfântul Evanghelist Luca a urmat, în prezentarea genealogiei, expunerea neamului lui Iisus din tată în fiu, Sfântul Evanghelist Matei a sărit de multe ori de la tată la nepot sau chiar la strănepot, punând mai mult accent pe continuitatea împăraților care au domnit la iudei.
Este cunoscut faptul că de la Avraam până la David, – urmând lui Moise și Isus al lui Navi –, evreii au fost guvernați de judecători; de la David până la mutarea în Babilon au fost guvernați de regi; iar de la mutarea în Babilon până la Hristos, ei au fost păstoriți de arhierei. Sfântul Evanghelist Matei, folosindu-se de cadrul mnemonic (evocativ) și de cel simbolic, ambele practicate de rabinii evrei, împarte cartea neamului după trup al lui Iisus în trei perioade, a câte 14 neamuri, astfel: de la Avraam până la David; de la David până la strămutarea în Babilon; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos.
Comentatorii pun această împărțire în legătură cu profeția lui Daniel: „Să știi și să înțelegi că de la ieșirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului și până la Cel-Uns – Cel-Vestit – sunt șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; și din nou vor fi zidite piețele și zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele șaizeci și două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni și va dărâma cetatea și templul. Și sfârșitul cetății va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu și până la capăt va fi război – prăpădul cel hotărât. Și El va încheia un legământ cu mulți într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa și prinosul și în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii.” (Daniel 9, 25-27).
În enumerarea făcută, chiar cu prețul eliminării a generații întregi din genealogie, Sfântul Evanghelist Matei ține să prezinte simetric cele trei perioade. Din genealogia mateiană lipsesc generații și de pe o întindere de sute de ani. De pildă, între Fares și Naason, fiul lui Aminadav, sunt date numai patru nume intermediare, ori este vorba de aproximativ 430 ani; iar între Salmon, fiul lui Naason, și Iesei se dau numai două nume intermediare, deși este vorba de 300 ani.
Sfântul Evanghelist Luca, spre deosebire de Sfântul Evanghelist Matei, numără 42 de generații între Iosif și David, 14 generații între David și Isaac și 21 de generații între Isaac și Adam. În acest calcul matematic, Iisus Hristos aparține celei de-a 77-a generații de la Adam.
Sfântul Evanghelist Matei include în Cartea neamului lui Iisus atât pe David, cât și pe Avraam, ca mărturie de necontestat că din seminția lor s-a născut Hristos. David este pomenit înaintea lui Avraam, deoarece Mesia trebuia să fie din seminția lui David.
De altfel, și Sfântul Evanghelist Ioan surprinde acest amănunt: „N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din sămânța lui David și din Betleem, cetatea lui David?” (Ioan 7, 42).
Fără îndoială, Avraam, Isaac și Iacov sunt cei mai reprezentativi patriarhi ai poporului ales. Deși la evrei genealogia se alcătuia doar pe linie bărbătească, din genealogia lui Iisus nu lipsesc referirile și la câteva femei, unele cu o moralitate îndoielnică și chiar străine de neamul lui Israel, cum ar fi: Tamar, Rahav, Rut și Batșeba, femeia lui Urie Heteul, fiecare cu istoria și cu păcatele ei. Naratorul le-a introdus tocmai pentru a întări ideea că Hristos a venit nu doar pentru cei drepți, ci și pentru cei păcătoși (Luca 5, 32). Momentul Golgota stă mărturie în acest sens.
După prezentarea genealogiei Mântuitorului, Sfântul Evanghelist Matei prezintă informații de o importanță nestemată legate atât de nașterea lui Iisus, cât și de Fecioara Maria.
Versetul 18 deslușește taina nașterii întru feciorie a Maicii Domnului: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.” (Matei 1, 18). Rețineți: „fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”. Textul subliniază în mod elocvent lucrarea Duhului Sfânt în actul întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Desigur, despre cum s-a consumat taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu știu doar Persoanele Sfintei Treimi. Ce putem noi ști este doar faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat trup cu voia Tatălui și cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt, Care a adumbrit-o pe Sfânta Fecioară. Că cele întâmplate au fost doar de la Duhul Sfânt reiese și din atitudinea lui Iosif. Faptul că Iosif a voit să o lase în ascuns (Matei 1, 19) dovedește că zămislirea Maicii Domnului nu a fost rodul unei uniri trupești, ci a fost o lucrare exclusiv dumnezeiască.
Lucrul acesta a fost întărit și de Arhanghelul Gavriil la întâlnirea cu Iosif: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1, 20). Aici avem dovada – rostită nu de un om, ci de îngerul lui Dumnezeu – că zămislirea Maicii Domnului este lucrarea Duhului Sfânt. Spre deosebire de Maica Domnului, căreia îngerul i s-a adresat față către față, lui Iosif i s-a arătat în vis pentru a-i dezlega misterul tulburării sale, ca unuia care știa să primească descoperirile lui Dumnezeu, datorită vieții sale curate. Evanghelia îl numește „drept” (Matei 1, 19).
În aceeași împrejurare, îngerul i-a revelat numele pruncului și, totodată, L-a revelat ca Dumnezeu: „și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Mesajul îngerului readuce în atenție revelația Duhului Sfânt prin pana prorocului: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel.” (Isaia 7, 14), „care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Iosif a făcut precum i s-a poruncit, convins fiind de faptul că îngerul ce i s-a arătat în vis a fost trimis de la Dumnezeu.
Apoi, spune Sfânta Evanghelie, fără să o fi cunoscut pe ea Iosif, „Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (1, 25). Întâiul sau Unul-Născut înseamnă nu numai primul născut, ci și unicul (Isaia 44, 6). Prin aceasta se subliniază că, și după naștere, Maica Domnului a rămas fecioară; de fapt, textul vrea să argumenteze pururea fecioria Maicii Domnului. Cum ar fi putut fi altfel Maica Celui Care a fost înainte de toți și a Celui Care nu are început în timp, maica „Celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15)?
Sfântul Evanghelist Luca spune că numai „se socotea” că Iisus este fiul lui Iosif (3, 23). Da, doar „se socotea”, pentru că, de fapt, „obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei” (Miheia 5, 1).
Așadar, prin întruparea Sa, Hristos a vrut să ne restaureze, înfiindu-ne și ridicându-ne la dumnezeiasca slavă a negrăitei frumuseți a celor cerești.