Blestemul flăcărilor

Oameni cu casele mistuite de flăcări, în mijlocul iernii, după opt incendii în 24 de ore



La Floreni și la Gemenea, două case au fost distruse aproape complet de flăcări
La Floreni și la Gemenea, două case au fost distruse aproape complet de flăcări

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au intervenit, în interval de 24 de ore, la nu mai puțin de opt incendii, majoritatea izbucnind de la defecțiunile la sistemele de încălzire, în special de la coșurile de fum deteriorate.
Apelurile de urgență unul după altul au început de sâmbătă, din jurul orei 12.00, din păcate în câteva situații oamenii afectați suferind pagube mari, greu de suportat mai ales în plină iarnă.
Intervenții la care pompierii au reușit să limiteze pagubele
Într-un prim caz, pompierii au intervenit la casa Aristinei A., din comuna Zvoriștea, căreia, din cauza jarului căzut din sobă, i-au ars mai multe bunuri din dormitor și din holul casei.
Sâmbătă, în jurul orei 15.00, alarma s-a dat și la pompierii de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc, aceștia intervenind la gospodăria localnicului Zaharia T., căruia îi luase foc bucătăria. Flăcările au mistuit interiorul bucătăriei, cu tot cu elemente de mobilier, articole de îmbrăcăminte, obiecte de uz casnic, acte de identitate și documente de cadastru, din fericire pompierii reușind să stopeze incendiul înainte de a afecta și casa.
În acest caz, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza amplasării sistemului de încălzit necorespunzător față de materialele combustibile.
Aceiași pompieri din Câmpulung au mai intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.00, și în comuna Vama, unde luase foc casa localnicului Dragoș M. Flăcările au distrus în jur de 12 mp dintr-un perete al casei, în acest caz, conform pompierilor, focul plecând de la o scânteie sărită din coșul de fum care nu era izolat corespunzător față de materialele combustibile din jur.
Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jur de 23.30, un puternic incendiu a izbucnit și la locuința lui Costel I., un bărbat din comuna Dorna Candrenilor.
Pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei au reușit să salveze parte din casă, însă pagubele sunt însemnate. Au ars circa 10 mp din acoperișul casei și circa 6 mp dintr-un perete interior.
Și în acest caz, conform primelor cercetări ale pompierilor, totul a plecat de la o scânteie provenită de la coșul de fum deteriorat al locuinței.
Case distruse aproape complet de flăcări, la Floreni și la Gemenea
La ora 2.00, alarma s-a dat din nou, pompierii fiind chemați de urgență în satul Floreni, comuna Dorna Candrenilor, unde luase foc locuința lui Petru M. Din păcate, aici flăcările au lăsat pagube foarte mari în urmă.
Au ars acoperișul și mansarda casei, magazia de lemne, pe o suprafață de 35 mp, circa 8 mc lemne de foc, obiecte de mobilier și un aragaz. De asemenea, s-au degradat planșeul și pereții portanți ai casei.
Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Ieri dimineață, la ora 6.00, un foc de proporții a izbucnit și la locuința lui Vasile C., din satul Gemenea, comuna Stulpicani. Aici flăcările au distrus aproape în totalitate casa familiei, cu tot cu bunurile din interior.
Echipajele de salvatori (pompieri de la Garda de Intervenție Gura Humorului și Detașamentul Câmpulung Moldovenesc) au reușit să scoată din casă doi copii, în vârstă de 1, respectiv 5 ani. Din gospodăria afectată s-a reușit salvarea unei case bătrânești.
În privința cauzei incendiului, nenorocirea a plecat de la o scânteie sărită din coșul de evacuare a fumului, care era deteriorat.



Recomandări