O zidire dăinuitoare

Grigore Ilisei
Grigore Ilisei

Bolnițele, cum li se spunea în vechime spitalelor de azi, s-au ivit în Principatele Dunărene, deci și în Moldova, pe lângă mănăstiri sau au avut în miezul lor, precum ghinda din care răsare stejarul, câte un locaș de închinăciune, o capelă ori chiar o biserică.
Eforiile, alcătuite din reprezentanți religioși și ai obștilor de târgoveți, patronau și administrau spitalele, create din inițiative bisericești și laice, într-o împreunare de obicei roditoare. Sursele de finanțare proveneau în veacurile al XVIII-lea și al XIX-lea mai ales de la moșiile mănăstirești și vistieriile comunităților locale. Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, ce a supraviețuit până azi în tiparul său pavilionar, reprezintă exemplul cel mai grăitor. Spitalul „Stamate” din Fălticeni, fondat la peste 40 de ani după cel Israelit (1828), este tot fructul unui gest jertfitor, de data aceasta aparținând unui om, protopopul iconom stavrofor Iftimie Stamate. Sfinția sa și-a donat o bună parte din strânsura de avere ca să-l întemeieze. Actul de danie din 27 iunie 1860 tălmăcește fără echivoc că așa s-au petrecut lucrurile: „Am fondat acest stamatest ospital… numai cu singurul meu capital întrebuințat, peste șase mii de galbeni”. De unde se vede că protopopul nu numai că avea stare materială respectabilă (cu moșie la Hârtop și întinse proprietăți în Oprișeni), dar se caracteriza și printr-un dezvoltat spirit civic și vocație ctitoricească. Clericul împrumutase numele de familie de la soția sa, nepoata Mitropolitului Iacob Stamate, în locul celui de Rață, moștenit de la părinți, țărani din Cotu Băii.
Opera de ziditor a acestei figuri ecleziale a Fălticenilor era impresionantă pentru acele timpuri. Edificiul ctitorit de el se înfățișa impunător și sintetiza în silueta sa tendințele occidentale din arhitectura epocii. Aidoma bisericii celei mai falnice a târgului de pe Șomuz, „Adormirea”, Spitalul „Stamate” aducea aminte de burgurile nemțești. În mijlocul fațadei de la uliță țâșnea turla semeață a paraclisului, care primise la târnosirea din 1860, consfințită prin semnătura episcopului de Roman, hramul Sfântului Cuvios Iftimie, al cărui nume îi fusese dat ctitorului la botez. Construcția, făptuită vreme de nouă ani de un vestit meșter zidar din partea locului, tatăl lui Vasile Costăchescu, institutorul și publicistul rămas în istoria târgului, se remarca prin masivitatea suplă. Adăpostea, cum reiese din actul de danie, „40 de crivaturi” (paturi). În turla paraclisului fuseseră instalate un orologiu și câteva clopote. Odăile (saloanele) erau în număr de opt. În trei dintre acestea exista apă de izvor, care „curge prin țăvi de alamă”.
O falangă de medici iluștri și împlinitori ai chemării au conferit în timp Spitalului „Stamate” reputația de loc vindecător. Unii dintre acești doctori au intrat în mitologia Fălticenilor. Sunt de pomenit între alții Edmund Biltinger, primul director (1860-1862), Ioan Rossignon (1879-1893), Iacob și Gabriel Tatos, Vasile Dimitriu, N. Zaharia, Ion Topoliceanu. În perioade mai prielnice sau mai aspre Spitalul „Stamate” a constituit unul dintre reperele solide ale comunității și spațiu de tămăduire pentru mulți dintre viețuitorii ținutului Fălticenilor.
De aproape două decenii, după schimbările politice din 1989, spitalul a recăpătat numele ctitorului. Prin strădaniile unui preot paradigmatic al pământurilor nordului moldav, părintele Petru Irimescu de la Rădășeni. Paraclisul, restaurat și împodobit cum se cuvine, și-a regăsit rosturile de odinioară. În turlă bat iar clopotele și înlăuntrul sfântului locaș se înalță cântări psalmodice. Astfel, tămăduirea trupească se însoțește aici cu cea sufletească într-o întregitoare osmoză.
(Grigore Ilisei, Sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei