În cadrul Festivalului de artă medievală „Ștefan cel Mare”, care se va desfășura în Cetatea de Scaun a Sucevei în intervalul 11-13 august a.c., principalul organizator al manifestării, Complexul Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, a imaginat un concurs intitulat „O zi și o noapte din viața Cetății”. Sub acest generic, 10 perechi de tineri participanți vor trăi o zi și o noapte în condițiile Evului Mediu. Organizatorii pun la dispoziție toate materialele necesare (corturi, saltele, pături, hrană specifică…) iar participanții vor fi premiați în obiecte și bani. Cel mai temerar participant (care va „supraviețui” atacului – simulat – de noapte al turcilor va primi o „diplomă de supraviețuitor”. CMB Suceava organizează până la data de 10 august a.c., în fiecare zi între orele 10,00 – 14,00, preselecții pentru participanți. Pot participa băieți și fete, care au împlinit vârsta de 18 ani, care acceptă să fie disponibili pentru activitățile din cadrul festivalului, au un comportament decent, sunt spontani și au spirit de inițiativă. Relații suplimentare la tel. 0230/216439.





