„O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”

O carte pe zi: „O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”
Autor: Dita Kraus
Traducător: Dan Sociu
Apariție: 2020
Nr. pagini: 392
Editura: Polirom
Dita Kraus, născută Polach s-a căsătorit, după război, cu scriitorul Otto B. Kraus, care fusese și el prizonier la Auschwitz. Au emigrat în 1949 în Israel, unde au lucrat amîndoi ca profesori. Dita Kraus este eroina bestsellerului internațional al lui Antonio G. Iturbe “Bibliotecara de la Auschwitz”, iar Otto (Ota) B. Kraus a scris un roman despre experiențele sale, “The Children’s Block” (2019), publicată pentru prima dată în 1994 sub numele „The painted wall” (1994).
Descriere
Născută într-o familie de intelectuali evrei, Dita Polach a mers la școală, s-a jucat cu prietenii și nu s-a perceput niciodată ca fiind diferită – până la ocuparea Cehoslovaciei de către Germania nazistă. Deportați în ghetoul de la Terezín, apoi la Auschwitz și la Bergen-Belsen, Dita și familia ei au trăit ororile de neimaginat ale lagărelor, tatăl și bunicul murindu-i în timpul detenției, iar mama, la scurt timp după eliberare.
La Auschwitz, fata de doar 14 ani a avut în grijă cea mai mică bibliotecă din lume, alcătuită din cele câteva cărți pe care prizonierii reușiseră să le salveze din bagajele celor aduși în lagăr și care le-au oferit atât copiilor ce aveau să fie trimiși în camerele de gazare, cât și învățătorilor acestora care le-au împărtășit soarta o iluzie de normalitate într-o lume de coșmar.
Dar povestea Ditei nu se oprește la Holocaust; ea privește și mai departe, la viața pe care și-a reconstruit-o după război: căsătoria, plecarea din Cehoslovacia comunistă și stabilirea în Israel, traiul în kibbutz, bucuriile și necazurile maternității. O relatare extraordinară, despre o viață incredibilă, voința de a trăi și speranța neclintită într-un viitor mai bun.
Ce spun criticii
„Faptul că am cunoscut-o pe Dita Kraus este unul dintre cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat vreodată.” (Antonio G. Iturbe)
Frânturi din „O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz”
„Cred că am început să-mi amân viața încă de când eram foarte mică. Era un mod de amânare indefinită, o satisfacție întotdeauna lăsată pentru altcândva. Cum amânam? Acceptasem faptul amar că nu voi obține ceea ce vreau – sigur nu în viitorul apropiat și probabil niciodată. Îmi spuneam cp trebuie să aștept răbdătoare; poate că împlinirea va veni mai târziu. Sau niciodată. Mă gândeam că, dacă-mi pun speranța în așteptare și nu mă mai gândesc la ea, într-o zi se va înfăptui. Undeva, în adâncul meu, credeam că se va închide cercul, lucrurile se vor rearanja pe făgașul lor și totul se va așeza la loc; trebuia doar să trag de timp. Dar, într-un fel ciudat, aceste pasaje amânate ale vieții mele, aceste spații incomplete, au creat goluri, astfel că mozaicul meu are locuri unde imaginea e neterminată.”
„Chiar și acum, când scriu aceste rânduri, simt că nu reușesc să găsesc cuvintele potrivite. Limbajul omenesc nu poate descrie ce s-a întâmplat la Auschwitz. Amploarea acelor experiențe oribile ar avea nevoie de un nou vocabular. Limba pe care o cunosc eu nu are cuvinte pentru a descrie ce simt.”