Într-un clasament național, Suceava figurează printre județele cu cei mai mulți pensionari. Potrivit datelor statistice existente la Casa Județeană de Pensii, în prezent primesc pensie 206.000 suceveni, ceea ce face ca județul Suceava să fie pe locul 7 în țară ca număr de pensionari. Practic, în Suceava una din trei persoane stă acasă și primește pensie, iar dacă am face aceste raportări la numărul populației active în muncă, procentul ar depăși 50%. Din acest motiv și recalcularea pensiilor a însemnat o muncă titanică pentru angajații Casei Județene de Pensii Suceava. „La un moment dat, în primăvară, Suceava se afla pe ultimul loc în privința recalculării pensiilor. La final, după un salt spectaculos, Suceava s-a clasat pe locul 17. Vreau să cred că am muncit nu numai cantitativ, ci și calitativ, iar numărul celor care se simt nedreptățiți de recalculare să fie cît mai mic”, a opinat directorul CJP Suceava, Robert Marian. În decurs de un de zile, au fost recalculate jumătate dintre pensii. Din noiembrie 2004 și pînă în decembrie 2005 au fost evaluate 103.917 dosare, în 38,95% din cazuri ajungîndu-se la mărirea cuantumului pensiilor, în medie cu 511.000 de lei vechi. În celelalte situații, respectiv 63.437 de dosare, nu s-a impus modificarea în plus a sumelor de bani acordate. Dacă ar fi să comparăm cu ceea ce s-a întîmplat la nivel național, trebuie spus că dosarele evaluate de Casa Județeană de Pensii reprezintă 2,92% din numărul total din România. Astfel, dacă în toată țara au fost analizate 3.557.474 de dosare, la Suceava au trecut prin aceste evaluări aproape 104.000 de dosare. Sandrinio NEAGU
Pensionarii nemulțumiți de recalculare pot aduce acte suplimentare în termen de 3 ani
Recalcularea pensiilor s-a făcut în baza datelor elementelor și informațiilor existente în documentele aflate în evidența Casei Județene de Pensii Suceava. Potrivit directorului CJP Suceava, Robert Marian, oricine este nemulțumit de evaluarea pensiei se poate adresa instituției în termen de 3 ani de la data inițială a recalculării. „În situația în care elementele doveditoare sînt depuse în perioada prevăzută de prevederile OUG nr. 4/2005, drepturile modificate se vor acorda retroactiv de la data plății drepturilor recalculate”, a precizat Robert Marian. El a explicat că procesul de recalculare a pensiilor nu a fost un proces de majorare a acestor drepturi bănești, ceea ce explică și de ce nu toți pensionarii primesc mai mulți bani. De altfel, la nivel național, dintre cei peste 3,5 milioane de pensionari cărora li s-au recalculat pensiile numai 45,38% vor simți ceva la buzunar. În comparație, la Suceava, procentul este de doar 38,95%.