„O țară care își reneagă trecutul nu are viitor” (II)

Alice Voinescu începe jurnalul la 28 septembrie 1929 cu gândul că va fi citit de alții care „vor avea nevoie de o experiență pentru a se descurca în momentele grele din viață”. Iată ce scrie despre necazuri și greutăți: „L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu, prin faptul că n-am știut să înțeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile și greutățile ce întâmpinam. Acum știu și simt că de tot ce ți se întâmplă ești responsabil și regret din toată conștiința că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forțate de formule cărturărești, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că așa se cuvine să suferi când ești înșelată, mințită, decepționată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit așa cei mai buni ani ai vieții mele, în care puteam fi numai lumină și înțelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viață autentică”. Alexandru Paleologu crede că „grația ei învăluitoare și irezistibilă de aici venea: din calitatea ei de mare îndrăgostită. Deci, de mare aristocrată.” Iată nevoia ei de dăruire, care se manifesta în familie, dar și în munca de profesor universitar: „Cât îmi doresc să fiu fericită! Ce nevoie nebună de fericire în mine! Dacă aș fi bogată zilele astea, aș împărți tot. Cum nu-mi am decât sufletul, îl dăruiesc, îl dăruiesc cu frenezie. Aș vrea să fiu nevăzută, să pătrund în inimi, să le încălzesc, să le scutur, să le fac să vibreze în acel sunet infinit pe care toate trebuie că îl poartă în ele. La curs, când le văd așa de mișcate, e ca o beție de viață ce mă cuprinde!”.
Preocuparea pentru problemele tinerilor se reflectă în seria de conferințe de la Radio, începute în 1935, conferințe axate în primul rând pe problemele tinerilor. Dar iată cum comentează, la 12 iunie 1956: „Totuși, marele succes al acestor scrieri ca și al operelor scriitorilor noștri de acolo, cu conținuturi foarte nihiliste, după câte aflu, dovedește că oamenii tineri de acolo sunt dezamparați. (…) Care e pricina și cum se poate remedia? Eu le tot spun că e lipsa de infinit, lipsa de credință într-o altă lume, lipsa de credință într-un Dumnezeu în care toate idealurile își regăsesc un rost. Ei vizează prea scurt, li se întorc arcurile înapoi”.
Alice Voinescu crede în soarta neamului nostru: „sunt de partea celor ce-și fac datoria și cred că soarta neamului nostru e înaltă. Cred, adică trăiesc în smerenia față de Dumnezeu și în demnitate față de oameni. Nu trebuie nici lașitate, nici trufie. Dar cine se poate menține pe acest nivel? Numai omul conștient că are o misiune personală în mijlocul celei naționale. Inspirați-mă voi, cei luminați, să scriu către tineret, măcar că nu se va publica acum, un apel just, un apel către viitor”.
Iată aplecarea unui mare om de cultură către tineret, către viitor! Dar de ce tinerii nu mai caută repere și modele în trecut? Venim cumva din neant? Pe ce baze se va construi viitorul?
(sursa: www.ziarulumina.ro, Monica Patriche)