Ceremonie

O sută de pompieri din județ, avansați în grad

O sută de pompieri din județ au fost avansați în grad la termen

Nu mai puțin de o sută de pompieri au fost avansați în grad, la termen, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, plutonierul major Alin Găleată.
Cu această ocazie, s-au organizat ceremonii militare la sediul ISU Suceava, dar și la subunitățile din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Solca și Vicovu de Sus.
„Începând cu data de 1 august a.c. sunt avansați în grad la termen 100 de pompieri, atât ofițeri (3), cât și subofițeri (97)”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU.
Inspectorul-șef, colonelul Dan Hoffman, a transmis sincere felicitări tuturor celor avansați.

O sută de pompieri din județ au fost avansați în grad la termen
O sută de pompieri din județ au fost avansați în grad la termen
O sută de pompieri din județ au fost avansați în grad la termen
O sută de pompieri din județ au fost avansați în grad la termen

Recomandări

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități