Anunțuri inedite

O suceveancă își caută, din Italia, naș de cununie prin mica publicitate



O suceveancă își caută, din Italia, naș de cununie prin mica publicitate
O suceveancă își caută, din Italia, naș de cununie prin mica publicitate

– Cristina Ciobanu (26 de ani), din comuna Șcheia, și-a găsit mire, naș îi mai trebuie
– Tânăra e plecată de aproape cinci ani la muncă în Italia
Au rezervat localul, au tocmit muzicanți, le mai lipsește un lucru: nașii de cununie.
Este povestea a doi tineri îndrăgostiți, ea din Suceava, el din Neamț, care s-au cunoscut în Italia, și s-au gândit să se căsătorească în această toamnă. Deși sunt încă la muncă în Peninsulă, cei doi s-au gândit să-și rezolve problema cu nașii și au dat un anunț la ziar: „Doi tineri care vor să se căsătorească caută nași pentru a-i cununa”.
Am sunat pe numărul de telefon din anunț și am dat peste un anume Iorgu Onorel, cumnatul viitorului mire, cel care a și dat, în numele celor doi, anunțul la ziar. De la acesta am aflat întreaga poveste a tinerilor care-și caută nașii prin intermediul anunțurilor de mică publicitate.
Cristina Ciobanu, în vârstă de 26 de ani, a plecat acum cinci ani la muncă în Italia. Orfană de ambii părinți, din câte ne-a spus cumnatul Iorgu, Cristina a ajuns la Roma, unde după fel de fel de slujbe, și-a găsit un serviciu destul de bun la o patiserie. După aproape doi ani de muncă, tânăra, originară din comuna Șcheia, l-a cunoscut pe Niculae Aparaschivei, un alt român, de loc din comuna Dumbrava, județul Neamț, care își încerca norocul în Italia, la un șantier de construcții. Cei doi trăiesc de atunci o frumoasă poveste de dragoste, poveste care, speră ei, se va oficia în acest an, odată cu nunta lor. Au stabilit să-și unească destinele în localitatea de domiciliu a lui Niculae. „Ei vor să facă nunta în august. Le-am găsit local, am vorbit de muzică, de meniu… nași le mai trebuie. Au încercat ei să vorbească cu unul, cu altul, când au venit în concediu toamna trecută, dar nimeni nu s-a prins… e sărăcie mare. Acum vă spun drept, pân’ la urmă el (n.r.-Niculae) mi-a spus că îi dă el bani nașului, dacă n-are, numai să fie însoțit așa cum se cuvine la biserică”, mărturisea, ieri, Iorgu Onorel. Acesta mai povestește că cei doi tineri au început deja să-și construiască o casă în comuna Dumbrava și că, numaidecât, vor să-și găsească nași de cununie până la data nunții.



Recomandări

„Un ceai, o carte, o prăjitură” – O întâlnire literară la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Un ceai, o carte, o prăjitură” – O întâlnire literară la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
„Un ceai, o carte, o prăjitură” – O întâlnire literară la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Suceveanul David Turturean, student la MIT (SUA): „Părinții mei vând în Piața Mică din Suceava, și dacă ei își permit ca eu să fiu aici, cu siguranță și voi vă puteți permite”

O familie de medici refugiată din Kiev, originară din India, s-a cununat creștin ortodox și și-a botezat copiii la Biserica „Sf. Înviere” în Suceava