Dreptate

O suceveancă de aproape 80 de ani a învins statul la CEDO



O suceveancă în vârstă de 79 de ani, Angelina P., a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul de a-i fi restituit un teren sub CET sau 75.000 de euro și despăgubiri morale de 7.500 de euro.
Femeia este doctor în economie, vorbește mai multe limbi de circulație internațională și la CEDO și-a pledat singură cauza. Suceveanca a avut trei hectare de teren pe care, în anii comunismului, s-a construit centrala de termoficare a orașului. După Revoluție, dreptul de proprietate asupra unui hectar de teren i-a fost reconstituit în 1991, iar pentru alte două hectare acest drept i-a fost reconstituit în 1993, prin instanță, numai că n-a fost pusă niciodată în posesie pe motiv că limita de hotar între Suceava și Salcea nu este stabilită clar. Asta, deși hotărârea instanțelor sucevene a fost clară, de punere în posesie la Salcea.
Exasperată de refuzul autorităților de a respecta deciziile judecătorești, în 2003 Angelina P. a reclamat la CEDO încălcarea dreptului la acces la o instanță și a dreptului la respectarea proprietății prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și a solicitat 2,692 milioane de euro, din care numai ca prejudiciu moral 50.000 de euro. Cererea de examinare i-a fost admisă și, la sfârșitul anului trecut, Curtea a decis ca statul român să-i restituie terenul avut sau să-i plătească 75.000 de euro despăgubiri, plus 7.500 de euro daune morale. Pentru calcularea despăgubirilor, magistrații europeni au luat ca bază datele transmise de Camera Notarilor Publici Suceava, la solicitarea Ministerului de Externe, Agentul Guvernamental, aspect contestat de Angelina P., la recursul pe care l-a făcut la CEDO în 9 decembrie 2008.
Primăria Salcea îi propune acum patru hectare de teren aproape de CET
Suceveanca a solicitat la CEDO să se calculeze valoarea terenului pe care l-a avut la 15 euro metrul pătrat, ceea ce ar fi însemnat un total de 526.780 euro, dar Curtea a menținut cealaltă bază de calcul și valoarea despăgubirilor la 75.000 de euro. Hotărârea CEDO a rămas definitivă în data de 6 aprilie a.c., iar autoritățile locale și județene au termen trei luni pentru a o pune în aplicare.
În cursul acestei săptămâni, Primăria Salcea i-a propus Angelinei P. să o pună în posesie cu patru hectare, cu un hectar în plus față de ceea ce a stabilit CEDO, în apropierea vechiului amplasament, lângă CET. Femeia trebuie să decidă până săptămâna viitoare dacă acceptă această variantă, dacă nu, autoritățile trebuie să-i propună un alt amplasament, iar acesta ar fi o parcelă aproape de aeroport. La asta se mai adaugă 7.500 de euro despăgubiri morale, pe care statul român trebuie să-i plătească femeii, prin Direcția de Finanțe.
Dacă până la urmă va refuza să accepte terenul, cazul va intra pe lista de despăgubiri, conform legii.
Din informațiile pe care le deținem, se pare că femeia va accepta totuși terenul de lângă CET.
Deși inițial Angelina P. a fost de acord să stea de vorbă cu noi, ulterior a refuzat, afirmând că în toți acești ani presa nu a susținut-o în nici un fel în bătălia sa cu autoritățile statului.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro