O societate a sceleraților

Onor Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Bucovineni mi-a scris și îmi cere bani. Oare de ce? Și de ce mie? „SSB, scrie în misivă, trece printr-o perioadă financiară foarte dificilă, datorată în mare parte neachitării cotizației de către unii dintre membri. Prin urmare, vă rugăm ca până la data de 1 februarie 2008 să achitați cotizația ce vă revine pe anii 2001 (decembrie) – 2007, prin mandat poștal”(!!!) etc. etc., și urmează adresa asociației. Hopa, îmi zic, uite că nu numai statul român și speculanții ne fură de ne rup, mai sunt mulți care umblă cu abureli. Mi se atrage atenția în scris că „neachitarea cotizației semnifică lipsă de interes și de sprijin pentru activitatea SSB și va atrage după sine pierderea calității de membru al acesteia”. Semnat, Comitetul de conducere al SSB. Problema este că eu nu sunt membră a acestei asociații profesionale începând din anul 2003 luna martie, când conduita represivă a reprezentanților din conducere m-a făcut să-mi dau demisia din SSB, după ce mi-am dat seama că fruntașii lor doar profită de brandul unei adunări onorabile de cărturari bucovineni din trecut, dar mulți dintre cei de azi nu alcătuiesc decât o societate nedemocratică și dubioasă, nefrecventabilă din cauza atitudinilor lor partizane de restaurare a bolșevismului, a cultului personalității și a politicii ceaușiste de după tezele din iulie 1971. La vremea respectivă, șocată de abuzurile menite să mă distrugă comise de acești indivizi asupra mea, am tăcut. Din silă. În aceeași perioadă îmi pierdusem și casa, ajunsesem pe drumuri, și avusesem și revelația faptului că Justiția română era și încă mai este doar o adunătură politizată manevrată de magistrați ce au probleme grave de morală, de corupție, de infracționalitate și de profesionalism scăzut. O zic specialiștii, o zice și Uniunea Europeană la Strasbourg, am simțit-o și noi toți pe pielea noastră…
Așadar, ce m-a determinat pe mine să-mi dau demisia din SSB în martie 2003? La vremea respectivă lucram, pentru al patrulea an consecutiv, și în redacția revistei Bucovina Literară, pe post de redactor, alături de Onu Cazan (redactor), Ion Beldeanu (redactor șef), Constantin Arcu (redactor șef adjunct) și Nicolae Cârlan (redactor). În luna februarie, propusesem în cadrul unei ședințe de redacție să publicăm în toamnă un număr de revistă dedicat aniversării la 80 de ani a celebrei scriitoare și critic, doamna Monica Lovinescu, ce este tot o scriitoare română ca și noi, și încă un nume de mare calibru, legată fiind de Fălticeni ca și ilustrul tată al domniei sale. În acest scop, adunasem, în exclusivitate, texte antologice din toată lumea, de la celebri scriitori români de pe toate meridianele, care o evocau pe marea doamnă a literelor românești. Redacția revistei, însă, auzind de numele Monicăi Lovinescu, a sărit ca arsă:” Cine e, bă, Lovinesca asta? Ce-a scris, băi, Lovineasca asta?”. „Nu publicăm noi așa ceva, destul s-au întins alte reviste să-i dea apă la moară”, au strigat corifeii în cor. Misogini? Geloși pe gloria literară europeană a femeii de care vorbim? Politic îndoctrinați până acolo încât lupta anticomunistă a doamnei Lovinescu să le fi rămas ca un cui împotriva ei, de o considerau încă „un dușman al poporului”? Le-am spus, însă, că e nedemn tot ce se întâmpla acolo, în anul 2003 din acea redacție, care este totuși a unei reviste literare, în care numele unei autoare române de prestigiu este interzis, terfelit și batjocorit. I-am „amenințat” pe indivizi că voi merge la conducerea Consiliului Județean, pentru a sesiza fapta lor nedemnă și a cere ajutorul în privința schimbării acestei decizii de interzicere a Monicăi Lovinescu la o revistă finanțată totuși din bani publici. Însă, având ei relații politice înalte și o practică îndelungată în ale delațiunii, domnii scriitorași pomeniți mai sus au ajuns înaintea mea la conducerea CJ, au pus la cale o stratagemă juridică, au formulat împotriva mea un denunț calomnios (vizualizat de conducerea CJ, ca și de directoarea economică Doina Blaj și de șefa contabilă a revistei, doamna Maria Toma, care mi l-au arătat, ulterior, și mie…), și au forțat excluderea mea ilegală din redacția revistei, fără anchetă, fără preaviz și fără avertizare. Decizia prin care eram dată afară mi-a parvenit ca fiind una retroactivă, fapt de asemenea ilegal, căci practic eu am primit acasă plicul datat pe 14.03.2003, ce conținea decizia nr.2881 din 28.02.2003, care mă anunța că sunt concediată începând cu data de 1.03.2003 !!! Curat murdar! Și iată-mă astfel mazilită ca în anii 50 pentru ideile mele, dar fără a fi fost vreodată penalizată sau sancționată personal pentru ceva și fără să mi se fi contestat vreodată activitatea și contribuția la revistă și la creșterea culturii bucovinene (căci devenisem deja membră a Uniunii Scriitorilor din România și câștigasem în numai doi ani zeci de premii literare românești importante). Aflam, cu acea ocazie, cum e cu vorba aia bolșevică „cine nu e cu noi e împotriva noastră. Să-l linșăm!”. Am decis, după această revelație, că eu chiar nu am nimic în comun cu aceste personaje sinistre (oricât le laudă în operele sale apologetice prietena și colega lor de școală, ziarista Doina Cernica, precum și alți aplaudaci din același versant politic). Mi-am dat demisia din SSB, iar la finele lunii martie am cerut Comisiei de Cultură a Consiliului Județean, prezidată de prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, să ancheteze acest caz. În plen, Comisia a constatat ilegalitatea și abuzul comise asupra mea, însă din punct de vedere juridic nu avea și puteri reparatorii. Iar eu am fost, ca de obicei, o adevărată doamnă, și nu am apelat nici la dubioasa Justiție română. La ce bun? O femeie singură și fără pile, într-o țară misogină, mafiotă, și în care forțele politice și intelectualii aserviți puterii fac legea și împart dreptatea, nu are nicio șansă într-o luptă frontală cu sistemul. Opera mea literară, cea de idei și de cetățean, însă, nu mi-o poate distruge niciun sistem din lume. Iar eforturile mele de a construi un pol al educației publice antidiscriminare la Suceava încep să dea roade. Pentru ca victimele abuzurilor să se trezească și să-și unească vocile împotriva despoților.
Interesant este faptul că pe durata scurtei mele apartenențe la SSB mi-am plătit întotdeauna cotizația până la demisia mea, însă domnul casier Onu Cazan nu mi-a dat niciodată o chitanță pentru sumele încasate. Câtă vreme am lucrat pentru Bucovina Literară, am scris timp de aproape patru ani editorialele revistei, însă niciodată nu mi s-a permis să semnez cu numele meu, ci numai cu genericul Redacția, „colegii” bărbați considerând că este normal să mă exploateze și să-și însușească prin discriminare dreptul meu de proprietate intelectuală, meritele și munca mea.
Iar acum, după ani de zile în care m-am simțit excelent departe de focarul de infecție, SSB îmi cere, nejustificat, bani. Când o societate scelerată bolnavă se dă drept normală nu ministrul culturii e de vină.
Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/