Se mișcă

O singură persoană pusă sub învinuire în dosarul celor peste 100.000 de pachete de țigări transportate în bușteni



Cele peste 100.000 de pachete de țigări transportate în bușteni
Cele peste 100.000 de pachete de țigări transportate în bușteni

După lupte seculare care au durat aproape patru ani, dosarul cu privire la transportul celor peste 100.000 de pachete de țigări de contrabandă aduse din Ucraina în România într-un transport de bușteni începe să capete și ceva cheag. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au transmis că s-a început urmărirea penală față de Vasile Sorin Nicoară, administratorul SC Bernar Prod SRL Dornești. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă în formă agravată și instigare la contrabandă în formă agravată.
„Dosarul se află la unitatea noastră, fiind în curs de finalizare”, se mai arată într-un răspuns primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Interesant este că a fost pus sub acuzare doar un singur personaj, în condițiile în care acesta a instigat la contrabandă, ceea ce logic ar trebui să însemne că ar trebuie să existe măcar o singură persoană cu care a colaborat.
Tot la fel de curios este de ce nu s-au extins cercetările și față de persoana juridică SC Bernar Prod SRL Dornești, firma la care trebuiau să ajungă țigările de contrabandă.
În timp ce dosarul se apropie de faza rechizitoriului cu viteza melcului, cele 107.751 de pachete de țigări marca Jiu Ling sunt ținute în custodie în Camera de Corpuri Delicte a Poliției de Frontieră din Rădăuți. Țigările au fost numărate și așezate în saci și cel mai probabil la finalul anchetei și a procesului de judecată, care va mai dura alți câțiva ani, vor fi distruse.
Trei vagoane pline ochi cu țigări de contrabandă
Cele 107.751 de pachete cu țigări marca Jiu Ling au fost introduse în bușteni încărcați în trei vagoane dintr-o garnitură de 70 de vagoane care avea ca destinație firma Schweighofer. Marfa din cele trei vagoane venea din Ucraina și avea ca destinație depozitul Bernar Prod SRL din Dornești. Buștenii cu țigări proveneau de la firma KUSMENIUK din localitatea Ivano – Frankovsk, strada Tiudivska nr. 29 și ar fi trebuit să ajungă la Fuel Solution Concept SRL București, o firmă cu acționariat ucrainean.
Buștenii, de dimensiuni mari, erau scobiți pe interior astfel încât mai rămăseseră din ei scoarța și puțin lemn. În compartimentul realizat astfel au fost introduse în suluri ambalate în plastic pachetele de țigări. Ulterior, capetele trunchiurilor au fost “căpăcite”, pentru a crea impresia că bușteanul este intact.
Țigările de contrabandă au fost descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei de la Vicșani, iar la acțiunea de control au participat atât lucrători vamali, cât și polițiști de frontieră.



Recomandări

Peste 27.000 de pachete de țigări de contrabandă, destinate unui afacerist, fost vameș, confiscate în Ucraina

Peste 27.000 de pachete de țigări de contrabandă, destinate unui afacerist, fost vameș, confiscate în Ucraina
Peste 27.000 de pachete de țigări de contrabandă, destinate unui afacerist, fost vameș, confiscate în Ucraina

Fiii fostului pădurar Calancea au transportat lemnul furat din pădure. Tot ei au fost prinși recent cu țigări de contrabandă la Vatra Dornei