Nu mai fusesem de ceva timp pe un stadion, dar am simțit că este momentul să revin cu ocazia Serii Campionilor. Deși am rămas cu nostalgia lui Hagi, pe care a început să-l cam trădeze greutatea, cel mai bun dintre ai noștri mi s-a părut, de departe, Tudorel Stoica. Un fotbalist mare rămâne mare, chiar dacă devine între timp mare la propriu, darmite când își păstrează alura! Tudorel Stoica, pe lângă golul înscris lui Toldo cu o execuție desăvârșită, le-a arătat mai tinerilor săi coechipieri, alături de care a evoluat spre final, ce înseamnă să-ți păstrezi calmul, cum se acoperă terenul, cum se deschide jocul… Păcat că fiul său, pe care mi-l amintesc de când mingea îi venea până la genunchi, și-a irosit talentul, devenind doar un jucător mărunt față de ceea ce ar fi putut fi. Căci asta înseamnă câteva jocuri în Liga Campionilor, un gol marcat în poarta celor de la Real Madrid, câteva selecții disparate la echipa națională. Dar să nu divagăm… M-a surprins disponibilitatea lui Adi Ilie către spectacol, el care era perceput ca un om rezervat, taciturn. Mă refer la „entertainment”, nu la spectacol fotbalistic, aici cunoșteam cu toții cum stau lucrurile în privința sa. Și Toldo a intrat în atmosferă, dirijând un copil de mingi să bată un aut de poartă către Sergi, pe stânga. Apoi, tot portarul interist a creat meleul de la ultimul gol, când s-a dus să-l îmbrățișeze pe Lucescu ca pe un coechipier. Apropo de Lucescu, numele său a fost scandat de către public, deși acesta era în majoritate stelist luni seara!
Cât despre „adversari”, ce ar mai fi de zis… Două legende vii, încă în activitate la echipe mari, campioane, Figo și Raul, primul dintre ei câștigător al Balonului de Aur, celălalt meritând cu prisosință unul pentru întreaga carieră, așa cum se decernează Oscarul! Iar dacă punem la socoteală faptul că toți aceștia s-au reunit într-un scop caritabil, pentru care vor fi folosite toate încasările, inclusiv cele obținute în urma licitării tricourilor, ne dăm seama că n-a fost vorba doar de o „șuetă”!
