Soluții alternative

O săptămână până la startul pentru pensiile private obligatorii



– Tinerii cu vârste de până la 35 de ani sunt obligați ca, în perioada 17 septembrie 2007 – 16 ianuarie 2008, să opteze pentru un fond de pensii private obligatorii
– Pensia privată obligatorie nu reprezintă o plată suplimentară pentru angajat, ci doar o redirecționare a 2% din contribuțiile de asigurări sociale plătite și până acum
Tinerii care se gândesc să investească într-un viitor mai bun, din punct de vedere financiar, au posibilitatea ca, de săptămâna viitoare, să contribuie la un fond de pensii private obligatorii. Din 17 septembrie se dă practic startul pentru pensiile private, ce reprezintă o șansă pentru suplimentarea nivelului scăzut al pensiilor de stat.
Pentru îmbunătățirea situației financiare după pensionare, salariații cu vârste de până la 35 de ani vor fi nevoiți ca, din 17 septembrie, să aleagă un fond de pensii obligatoriu, administrat privat. Ei vor avea la dispoziție patru luni pentru a opta, după care angajații care nu și-au ales un fond de pensii la care să contribuie vor fi distribuiți aleator de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Participarea la un fond de pensii administrate privat este obligatorie pentru tinerii sub 35 de ani și opțională pentru cei aflați între 35 și 45 de ani. Acest tip de pensie va permite redirecționarea din contribuțiile de asigurări sociale a 2% din salariul brut într-un fond de pensii private. Ulterior, acest procent va crește cu 0,5% în fiecare an până la 6% în 2015. Angajatul nu plătește nimic în plus pentru a avea pe viitor o pensie mai mare decât ar putea statul să îi ofere. Tot ceea ce trebuie să facă este să aleagă, până în 16 ianuarie 2008, fondul de pensii private la care va contribui angajatorul.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat, până în acest moment, ca fonduri de pensii private obligatorii, Pensia Viva (administrat de Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat), AZT Viitorul Tau (administrat de Allianz-tiriac Pensii Private Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat și a Fondurilor de Pensii Facultative), ING (ING Fond de Pensii), Aripi (Generali Fond de Pensii), Vital (BT Aegon Fond de Pensii), OTP (administrat de OTP Fond de Pensii SA), BRD (administrat de BRD Fond de Pensii SA), AIG (AIG Fond de Pensii SA), Interamerican (Interamerican Fond de Pensii SA), Prima Pensie (administrat de Prima Pensie – Fond de Pensii SA) și BANCPOST Fond de pensii (administrat de S.C. BANCPOST FOND DE PENSII S.A.).
– Condiții pentru cei ce nu se mulțumesc cu o pensie de stat
Ca și completare a pensiei de stat și a celei private obligatorii, mai există soluția oferită de o pensie privată facultativă. Acest sistem a intrat în vigoare de la 1 mai 2007 și va fi finanțat din contribuțiile suplimentare, fiind deschis persoanelor de până la 52 de ani. O persoană poate contribui la acest sistem cu cel mult 15% din venitul brut și poate beneficia de pensie când împlinește 60 de ani. În momentul cotizării la acest tip de pensie se poate beneficia de deductibilitate fiscală atât pentru angajat, cât și pentru angajator, în limitele a 200 de euro anual pentru fiecare. Ca urmare a scăderii în ultimii 17 ani a numărului angajaților care lucrează și își plătesc contribuțiile sociale (CAS) de la 8,1 milioane (în 1990), la 4,6 milioane (în 2006), în acest moment pensia de stat are o valoare medie de numai 400 de lei pe lună. În prezent, în momentul pensionării se realizează doar o reducere a venitului, în timp ce nivelul cheltuielilor fiecărei persoane nu scade aproape deloc.
Întregul sistem de pensii din România este alcătuit, conform legislației actuale, din 3 tipuri distincte de pensii (piloni). Pilonul I este reprezentat de pensiile publice, plătite direct de la bugetul statului. În cadrul acestui sistem administrarea și garantarea lor este făcută de statul român, care asigură drepturi egale tuturor participanților. La acest fond participă, obligatoriu,
toate persoanele din România, angajate în mod legal. Contribuțiile plătite regulat mulți ani sunt doar direct redistribuite către viitorii pensionari, pensia plătită fiind tot mai mică pe măsura creșterii numărului pensionarilor și a scăderii numărului angajaților.
Pilonul II e alcătuit din pensiile obligatorii administrate privat de către companiile autorizate și controlate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. La acest tip (pilon) de pensie sunt obligați să contribuie (conform Legii 411/2004 ) toate persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, din România, angajate în mod legal. Persoanele cu vârsta între 35 și 45 de ani pot opta și acestea pentru o astfel de pensie, nefiind obligate de lege, însă vor beneficia de aceleași drepturi și deci de o pensie suplimentară (față de cea oferita de stat) după pensionare.
Pilonul III reprezintă pensiile facultative. Acestea nu sunt obligatorii, însă avantajul deținerii unei pensii suplimentare de acest tip este evident. La acest tip de pensie pot apela toți angajații români cu vârste între 18 și 52 ani.
– Pensia privată poate tripla veniturile unui contribuabil, în momentul pensionării
Avantajele aduse de pensiile private obligatorii constau în faptul că sumele de bani adunate treptat în timp sunt mai mari decât cele din sistemul de stat, deoarece banii sunt investiți în instrumente financiare aducătoare de venit suplimentar, precum titluri de stat, obligațiuni, certificate și depozite bancare, o mică parte și în acțiuni ale celor mai profitabile companii listate la Bursă. În cazul decesului accidental sau natural al persoanei care contribuie (titularul contului) la un sistem de pensii private, suma de bani adunată în contul său se primește automat de către moștenitorii legali ca beneficiari ai soldului rămas disponibil în acel moment.
Concurența dintre administratorii de pensii private îi va obliga pe aceștia să aducă randamente cât mai mari pentru sumele colectate și gestionate. Pensia privată plătită după pensionare nu este influențată de scăderea în timp a numărului de contribuabili sau de creșterea numărului de pensionari.
Acest nou sistem de pensii va permite ca, după 20-30 de ani de contribuție, pensiile cumulate, de stat, facultative și private, să ajungă la aproximativ 80% din media salarială a ultimilor ani. Astfel, la o medie salarială de 1.500 de lei, pensia ar putea ajunge la 1.200 de lei. Persoanele care vor avea indemnizație de la stat și pensie privată obligatorie vor obține un venit de aproximativ 60% din media ultimelor salarii. Pentru cei care rămân numai cu sistemul public, cuantumul pensiei va fi la fel de mic ca și până acum, adică aproximativ 30% din salariul obținut. Românii vor putea beneficia de pensiile private facultative doar după împlinirea vârstei de 60 de ani, iar de pensiile private obligatorii, după 65 de ani, când vor primi și pensia de la stat.



Recomandări

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România
AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale
O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale