O româncă se numără printre damele de companie vizate în ancheta contra lui Silvio Berlusconi



O româncă se numără printre cele zece presupuse dame de companie care ar fi avut relații intime cu Silvio Berlusconi, afirmă oficiali din cadrul Procuraturii din Milano, tânăra participând, potrivit altor surse, inclusiv la dineul organizat în cinstea premierului rus Vladimir Putin.
Potrivit unor surse judiciare milaneze citate de ediția online a ziarului Il Tempo, procurorii au cerut Camerei Deputaților să aprobe percheziționarea apartamentelor din Milano în care locuiesc cele zece tinere suspectate că ar fi prestat „activități de prostituție” de care ar fi beneficiat premierul Silvio Berlusconi. Potrivit presei italiene, apartamentele le-au fost oferite tinerelor spre locuit chiar de șeful Guvernului italian, în schimbul „serviciilor” prestate.
Palatul protejatelor
Este vorba de opt apartamente situate pe strada Olgettina din Milano, într-un complex supranumit „palatul protejatelor”, și de alte două în Piața Velasca și din cartierul Largo la Foppa.
Potrivit magistraților, tinerele suspectate că ar fi avut relații și ar fi primit bunuri din partea lui Berlusconi sunt gemenele Imma și Eleonora De Vivo, balerina Garcia Polanco, Barbara Guerra, Elisa Toti, românca Ioana Vișan, Iris Berardi, Arisleida Espinosa, Barbara Faggioli și Alessandra Sorcinelli.
Potrivit ziarului La Repubblica, surse din anturajul tinerelor afirmă că acestea, inclusiv dama de companie româncă, au participat inclusiv la dineul organizat în aprilie 2010 în cinstea premierului rus Vladimir Putin.
În septembrie 2009, presa italiană relatase că dama de companie româncă Ioana Vișan, acum în vârstă de 22 de ani, ar fi întreținut relații sexuale cu Silvio Berlusconi în schimbul unor sume de bani.
Procurorii italieni au anunțat luni că anchetează dacă cel puțin zece tinere invitate de premierul Silvio Berlusconi la o petrecere organizată în aprilie 2010 în onoarea omologului său rus Vladimir Putin erau dame de companie. Pe 25 aprilie 2010, la reședința lui Berlusconi din Arcore (la nord de Milano) a fost invitată minora marocană Ruby alături de alte zece tinere, cu ocazia unui dineu privat organizat în onoarea premierului rus Vladimir Putin.
Procuratura din Milano a inițiat o anchetă penală care îl vizează pe premierul Silvio Berlusconi, suspectat de trafic de influență și relații sexuale cu o prostituată minoră.
Potrivit procurorilor, Berlusconi a încercat să ascundă faptul că a avut relații cu o prostituată minoră, abuzând de calitatea de premier, în mai 2010, și cerând poliției din Milano să o încredințeze pe adolescenta marocană Karima „Ruby” El Mahroug consilierului regional Nicole Minetti (membru PdL).
Procurorii au stabilit deja că adolescenta marocană s-a aflat pe 24, 25 și 26 aprilie în vila Gernetto (situată în Lesmo, la nord de Milano). Însă, în seara de 25 aprilie, adolescenta și alte zece tinere au participat la dineul privat organizat în cinstea lui Vladimir Putin. Petreceri în cinstea lui Putin au avut loc în vilele lui Berlusconi din Arcore și Lesmo (ambele situate în apropiere de Milano).
În acest context, procurorii milanezi încearcă să stabilească dacă tinerele invitate făceau parte din echipa de protocol sau erau dame de companie care prestau relații sexuale.
S-a interesat personal, prin telefon, de situația unei prostituate minore
În noiembrie 2010, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, recunoștea că Silvio Berlusconi s-a interesat personal, prin telefon, de situația adolescentei de origine marocană care afirmă că a avut relații intime cu el, în momentul în care aceasta fusese reținută pentru furt. Roberto Maroni a declarat că poliția a respectat procedurile legale de identificare a adolescentei Karima El Mahroug (alias Ruby), care fusese reținută pentru un presupus furt. Ulterior, tânăra – care a împlinit 18 ani pe 1 noiembrie 2010 – a fost eliberată în custodia lui Nicole Minetti, fostul dentist al lui Berlusconi și reprezentant al PdL în Consiliul Regional.
Silvio Berlusconi, în vârstă de 74 de ani, este suspectat că a avut relații intime cu minora de origine marocană Ruby, iar presa relatase că Biroul primului-ministru intervenise telefonic pentru eliberarea acesteia, afirmând în mod fals că este nepoata lui Hosni Mubarak. În acest caz, trei apropiați ai premierului – Dario „Lele” Mora, specialist în impresariat artistic, Nicole Minetti, fostul dentist al lui Silvio Berlusconi, și Emilio Fede, directorul redacției de știri a postului Rete4 – sunt cercetați pentru favorizarea prostituției, după ce adolescenta de origine marocană Ruby R., a declarat că, minoră fiind, a fost invitată la petreceri desfășurate în vila lui Berlusconi din zona Arcore (în apropiere de Milano) și a avut relații intime cu șeful Guvernului italian.
Adolescenta fusese reținută în mai de poliția italiană, care o suspecta de furtul a aproximativ 3.000 de euro și unor bijuterii din casa unei prietene. Se pare că, deși afirmase inițial că avusese relații intime cu Silvio Berlusconi, Ruby și-a schimbat declarația în fața anchetatorilor, spunând că nu s-a întâmplat așa ceva și că oricum primul-ministru știa că are 24 de ani, nu 17. Ruby a recunoscut că a participat la trei petreceri organizate în vila lui Berlusconi, alături de alte zece dame de companie. Minora marocană le-a spus anchetatorilor că participase la un joc erotic numit „bunga-bunga”. În replică, Silvio Berlusconi a declarat că îi place „viața” și îi plac „femeile”, subliniind că nu datorează nimănui explicații.