Contraperformanță

O primărie se chinuie de aproape doi ani să desemneze câștigătorul la o licitație

Neculai Perju, primarul din Rădășeni
Neculai Perju, primarul din Rădășeni

Un adevărat record negativ se consemnează la Primăria Rădășeni, acolo unde o licitație din urmă cu aproape doi ani încă nu are un câștigător. Și asta pentru că membrii comisiei de evaluare a ofertelor nu au reușit nici până acum să stabilească firma care va executa lucrările. Dacă ținem cont și de faptul că după desemnarea câștigătorului este foarte probabil să se ajungă la contestații, inclusiv în instanță, se va lungi cu luni bune termenul de semnare a contractului și demarare efectivă a lucrărilor.
Proiectul pentru care se tergiversează atât de mult desemnarea câștigătorului are ca obiect înființarea unui sistem de alimentare cu apă și rețea de apă uzată menajeră în satul Rădășeni, iar valoarea estimată a contractului este de 11.353.418,83 lei fără TVA, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 24 de luni din momentul semnării contractului.
Pentru acest proiect care se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Rurală s-a solicitat deja de cinci ori prelungirea ofertei și garanției de participare pentru firmele care au rămas în cursa finală pentru adjudecarea licitației.
Neculai Perju, primarul din Rădășeni, a venit și cu explicații pentru această tergiversare a desemnării câștigătorului. În opinia acestuia, s-a ajuns în această situație pentru că e prea mult de muncă.
„La licitație s-au înscris 16 firme, iar acum au mai rămas numai patru. Pentru asta a fost nevoie de analiza mai multor dosare, ceea ce a necesitat timp. Aproape 6 luni a durat evaluarea ofertelor, iar ulterior s-au cerut clarificări de la firmele rămase în cursă pentru adjudecarea licitației. În comisie sunt și reprezentanți ai ANAF, care monitorizează modul cum se face evaluarea ofertelor, așa încât nu cred că poate exista vreo suspiciune. Am mai fost implicați în alte 11 licitații, dar niciodată nu s-a întâmplat ca lucrurile să se lungească atât de mult”, a precizat Neculai Perju.
Primarul din Rădășeni și-a exprimat speranța ca licitația să se încheie în următoarele săptămâni pentru a se putea trece la pasul următor: execuția lucrărilor. Pentru acest proiect, partea de cofinanțare din partea Primăriei Rădășeni este de 3,5 milioane de lei, o sumă substanțială pentru bugetul unei comune.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi