Studiu

O persoană din patru are gena infidelității



Oamenii de știință americani de la Universitatea din New York susțin că au descoperit o genă care determină infidelitatea persoanelor, informează Daily Mail. Potrivit experților, această genă a fost identificată la o persoană din patru, informează Gândul.
Gena cu pricina se numește DRD4 și afectează nivelul de dopamină din creier. „Persoanele care au această caracteristică nu înseamă că trebuie să-și înșele neapărat partenerul, dar sunt de două ori mai predispuse la infidelitate”, precizează Justin Garcia, coordonatorul studiului.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au intervievat un grup mixt de voluntari despre cât de stabili sunt în relația de cuplu. Apoi participanții au fost supuși unor scanări la nivelul creierului pentru a vedea dacă infidelitatea poate fi determinată genetic.
Rezultatele de laborator au arătat că una din patru persoane are o genă care predispune la infidelitate. Specialiștii precizează că acest studiu i-a ajutat să descopere care dintre sexe înșală mai mult. Potrivit studiului, această genă este prezentă în egală măsură atât la femei, cât și la bărbați. În plus, cercetătorii susțin că persoanele care poartă gena DRD4 sunt predispuse la alcoolism sau jocuri de noroc.
Tonul vocii demască infidelitatea
Pe de altă parte, cercetătorii canadieni susțin că tonul vocii este un barometru al infidelității. Astfel, femeile cu vocea înaltă, stridentă, și bărbații cu voce joasă sunt mai predispuși la infidelitate.
Legătura dintre tonalitatea vocii și infidelitate este explicată de hormoni, spun cercetătorii de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario. „Bărbații cu niveluri ridicate de testosteron au o voce gravă, în timp ce un nivel ridicat de estrogen face vocea femeilor mai stridentă”, spune profesorul David Feinberg, consilier pentru acest studiu. Statisticile de specialitate arată că în jur de 15 la sută dintre femei și 25 la sută dintre bărbați au avut o aventură sexuală extraconjugală.