Procurorii din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au reținut, vineri, pe Ionuț Adrian Eftimie, ce controlează IT&Media Productions LTD, pentru o fraudă de aproximativ opt milioane de euro.
Procurori ai Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus vineri punerea în mișcare a acțiuni penale și reținerea inculpatului Ionuț Adrian Eftimie, pentru spălare a banilor.
Potrivit Parchetului, Eftimie ar fi inițiat și coordonat un întreg circuit de spălarea banilor, prin care o sumă de aproximativ opt milioane de euro a ajuns, în numerar sau prin virament bancar, fie în contul său personal, fie al unei societăți pe care o controlează, IT&Media Productions LTD (companie off-shore).
„De menționat este faptul că suma amintită provenea din încheierea unor contracte de prestări servicii cu caracter fictiv între mai multe societăți comerciale, printre care și Petromservice SA (în prezent PSV Company SA), plățile efectuate pentru contractele astfel încheiate, neavând corespondent într-o contraprestație reală, corespunzătoare”, arată Parchetul.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că inculpatul este cel care s-a ocupat de întocmirea tuturor formalitățile, deși nu avea nici o calitate în cadrul firmei Petromservice SA (în prezent PSV Company SA), scopul fiind de a desfășura aceste acte materiale infracționale pentru a-și transfera suma menționată în patrimoniul său pentru a și-o însuși.
Inculpatul urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Numele lui Eftimie apare și-n cadrul unei anchete a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) privind conducerea SC PSV Company SA (fostă Petrom Service SA), respectiv Sorin Mihai, fostul director general al Petrom Service.
Potrivit DIICOT, prin încheierea unor contracte fictive derulate de către SC PSV Company SA (fostă Petrom Service SA) a fost retrasă în mod nejustificat suma totală de aproximativ 20 milioane lei, iar pentru disimularea fondurilor încasate învinuiții au procedat la înființarea a 18 societăți comerciale în care aveau calitatea de asociați/administratori/împuterniciți pe cont.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2006 – 2008, membri grupării și-au oprit, în mod ilegal, bani de la firme pe care le administrau sau cărora le gestionau resursele financiare.
Aceștia sunt suspectați și de sustragerea de la plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat, prin ascunderea surselor impozabile sau taxabile, precum și de disimularea originii ilicite a sumelor de bani obținute în acest fel, prin transferuri bancare succesive urmate de retragerea în numerar.
Astfel, prin folosirea a 18 firme, majoritatea înființate în 2006 de către o parte din membri – asociați și administratori -, aceștia au sprijinit angajații altei companii, pentru delapidarea acesteia, prin înregistrarea unor operațiuni fictive care să creeze aparența prestării unor servicii IT.
Ei au folosit același mod de operare și pentru ascunderea sursei impozabile sau taxabile, prin declararea inexactă, în bilanțurile anuale și situațiile financiare depuse la organele fiscale, de date nereale cu privire la profitul impozabil (baza de calcul pentru impozitul pe profit) și livrările sau prestările de servicii (bază de calcul pentru TVA colectată, în funcție de care se calculează TVA de plată).