Direcția Județeană pentru Tineret Suceava (DJT) se confruntă cu probleme financiare mari, iar o parte dintre angajații instituției nu și-au mai luat salariile încă din luna februarie. Directorul general al DJT, Simona Sofroni, a declarat că „șase angajați ai instituției nu și-au primit salariul din luna februarie. Lor le-au fost achitate doar dările către stat, însă oamenii nu au mai primit bani de luni de zile”.
Simona Sofroni a precizat că DJT asigură plata salariilor cu bani de la buget pentru nouă angajați, în timp ce 11 salariați trebuie plătiți din fonduri proprii, extrabugetare. Nici unul dintre acești 11 salariați nu și-au mai luat banii din luna februarie. Unii dintre ei s-au pensionat, însă trebuie să-și recupereze salariile restante, iar ceilalți lucrează în continuare, însă beneficiază doar de plata dărilor către stat.
Datoriile reprezintă o altă problemă cu care se confruntă conducerea DJT. Simona Sofroni a spus că „instituția are datorii la utilități de peste 100 de mii de lei, iar din această cauză în tabăra Bucșoaia a fost sistată alimentarea cu energie electrică”.
Totodată, DJT are de recuperat de la alte direcții de tineret din țară, și de la diverși clienți sume mari de bani, de aproximativ 500 de mii de lei. „Pentru recuperarea unora s-au deschis procese, alte datorii sunt însă prescrise, deoarece sunt vechi”, a mai adăugat directorul Sofroni.
Bugetul Direcției Județene pentru Tineret pentru anul 2008 este de 25 de mii de lei.





