O parte din drumul de acces din E 85 către Sala Polivalentă din municipiul Suceava a fost blocată cu un gard, de către unul dintre proprietari. Pe o lungime de aproximativ 50 de metri proprietarul a montat stâlpi fixați în beton pentru gardul din plasă de sârmă. De asemenea, intrarea din zona porții a fost betonată.
Primăria Suceava a construit acest drum fără să soluționeze anterior situația proprietății asupra terenurilor. Sâmbătă s-a autosesizat din presă și a trimis la fața locului un echipaj al Poliției Locale, care le-a solicitat muncitorilor care montau gardul să oprească lucrările până la elucidarea cazului cu proprietarul terenului pe care se află drumul. Potrivit reprezentanților Disciplinei în construcții, gardul a fost construit fără autorizație. Solicitarea documentului de către proprietar ar fi clarificat situația, în sensul că drumul se află într-o zonă de protecție în care trebuie făcute exproprieri în interes public, cu despăgubire.
Un bărbat care s-a recomandat a fi proprietarul terenului ne-a contactat telefonic și a declarat că „nu eu am intrat pe drumul primărie, ci primăria a intrat pe terenul meu”. Acesta a recunoscut că pentru construcția gardului nu are autorizație și a afirmat că va plăti amenda care îi va fi aplicată pentru acest lucru.
Pentru construcția drumului de acces către Sala Polivalentă, respectiv de deschidere a accesului pe strada Genelor, în zona Metro, cinci dintre proprietarii de terenuri de acolo și-au anunțat intenția de a dona orașului parcele cu suprafețe cuprinse între 151 și 533 de metri pătrați, donațiile urmând să fie supuse aprobării Consiliului Local Suceava în ședința din data de 31 iulie a.c.. Este vorba despre viceprimarul Dan Ioan Cușnir – 189 mp, fostul viceprimar Simion Botezatu – 479 mp, fostul director al Romtelecom Radu Solomon – 533 mp, Teodor Gabriel Maliș – 192 mp, Vasile Straton – 151 mp.
Cheltuielile privind perfectarea actului de donaţie la notarul public vor fi suportate de către proprietarii terenurilor.