O parodie pornografică inspirată din „Familia Simpson”, lansată pe DVD în Statele Unite



Marge și Homer Simpson, îndrăgitele personaje din serialul animat „Familia Simpson”, au reprezentat sursa de inspirație pentru o parodie pornografică lansată recent pe suport DVD în Statele Unite ale Americii, informează contactmusic.com.
Staruri din industria pornografică, precum Briana Blair, Evan Stone și Andy San Dimas, apar în parodia „Simpsons-The XXX Parody”, purtând peruci colorate și având corpurile vopsite în galben.
Acțiunea filmului gravitează în jurul unei presupuse înregistrări video deocheate pe care ar fi făcut-o Marge și Homer. În parodia porno apar și alte personaje cunoscute din „Familia Simpson” – Moe, McBain, Barney și Flanders.
DVD-ul este comercializat cu un sticker care conține următorul text: „Sex has never been this yellow!” (Sexul nu a fost niciodată atât de galben!).
„Familia Simpson”, show creat de Matt Groening, a câștigat 27 de premii Emmy și este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime time în SUA. De la lansarea lui, în 1989, „Familia Simpson” a avut o serie de invitați speciali, precum Paul McCartney și Elizabeth Taylor, care și-au împrumutat vocea unor personaje din serial. Protagoniștii producției sunt Homer Simpson, un tată de familie leneș, dar inventiv, Marge Simpson, soția lui Homer și o mamă grijulie, și copii Bart, Lisa, Maggie. Cei cinci locuiesc în orașul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scară mai mică a întregii societăți americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia sau politica internațională.
Serialul „Familia Simpson” a introdus expresia „D’oh!” în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Serialul „Familia Simpson”, difuzat în peste 100 de țări și tradus în peste 50 de limbi străine, a fost lăudat recent și de Vatican, a cărui publicație oficială a afirmat, în luna octombrie, că Homer și Bart Simpson ar fi catolici.