Sănătate

O nouă rundă de testări gratuite de depistare precoce a cancerului de col uterin pentru femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani



O nouă rundă de testări gratuite de depistare precoce a cancerului de col uterin pentru femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani
O nouă rundă de testări gratuite de depistare precoce a cancerului de col uterin pentru femeile cu vârsta între 25 și 64 de ani

Femeile care doresc să efectueze gratuit testul Babeș-Papanicolau se pot adresa oricărui medic care lucrează în cabinetele medicale de obstetrică-ginecologie, din Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și din Spitalul Municipal Fălticeni, precum și medicilor de familie care sunt înscriși în Programului național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Pot beneficia, din luna octombrie, inclusiv femeile cu vârste între 25 și 64 de ani, care au fost testate în urmă cu cinci ani, în cadrul acestui program de depistare timpurie a cancerului de col uterin.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Public (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat că și această categorie de paciente poate fi reintrodusă în programul de screening.
În prima jumătate a acestui an, în cadrul programului au fost testate gratuit 372 de femei din județul Suceava, cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. Bugetul alocat Sucevei în anul 2017 pentru derularea acestui subprogram este de 96.000 de lei, din care 14.000 de lei au fost repartizați Spitalului Municipal Fălticeni, iar 82.000 de lei pentru Spitalul de Urgență Suceava. Suma permite testarea gratuită a 1.250 de femei.
Anul trecut, bugetul alocat a fost de 125.000 de lei, dar au fost cheltuiți doar 87.700 de lei, fiind testate 1.084 de femei.
Pentru creșterea adresabilității, în luna aprilie a acestui an au fost modificate normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017-2018.
Cancerul de col uterin depistat la timp și tratat se vindecă 100%
Potrivit noilor norme tehnice, cabinetele medicale de obstetrică-ginecologie din structura spitalelor care au organizat o rețea de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, precum și cabinetele de planificare familială au fost introduse în categoria Centrelor de Informare și Consiliere a femeilor, alături de cabinetele medicilor de familie.
Dr. Zorescu a subliniat că astfel se intenționează ca un număr cât mai mare de femei, indiferent dacă sunt sau nu asigurate medical, să fie mobilizat activ pentru efectuarea testelor Babeș-Papanicolau.
Screening-ul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin urmărește depistarea cancerului de col uterin în stadii precoce, îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic și tratament și creșterea gradului de informare a populației, pentru utilizarea acestei metode de depistare a cancerului de col uterin la persoane care nu manifestă nici un fel de simptome.
Pentru îndeplinirea obiectivelor menționate, se efectuează gratuit testul Babeș-Papanicolau, femeilor din grupa de vârsta 25-64 ani, pe o perioada de cinci ani, indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sunt asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.
Conform statisticilor, cancerul de col uterin este prima cauză de mortalitate la femeile din grupa de vârstă 15-44 ani, dar un test Babeș-Papanicolau pozitiv nu înseamnă obligatoriu cancer, ci arată că sunt necesare investigații aprofundate, pe care le recomandă medicul specialist. Cancerul de col uterin este o boală mortală, dacă nu este depistată la timp și tratată. Cu terapie precoce, șansele de vindecare sunt de 100%.



Recomandări

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale
Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”