Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte „Alma Mater Librorum”
(SICAML) a debutat în cursul dimineții de joi în holul central al Corpului A, al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Cu o desfășurare pe parcursul zilelor de 22 și 23 mai, ediția din acest an beneficiază de prezența a nu mai puțin de 48 de edituri, case editoriale și instituții culturale prezente în peste 30 de standuri de carte și publicații, 17 lansări de carte, 36 prezentări de volume de autori români și străini și reviste științifice. Vor avea loc dezbateri tematice, micro-conferințe, întâlniri cu scriitori și autori din spațiul academic și cultural, evocări și vizionări de documentare. Ca temă principală de abordare, această nouă ediție a SICAML își propune să răspundă întrebării „Lectura, în impas?”.
Prof. univ. dr. Sanda Maria Ardelean, directorul Bibliotecii USV și principal organizator, a vorbit despre prezența în cadrul evenimentului: „Constat că o mare de prieteni ai universității, ai bibliotecii și ai salonului de carte „Alma Mater Librorum” au venit sau au revenit la Suceava, pe o parte îi aducem pentru prima oară în România și în Bucovina și sunt entuziaști să ne cunoască. Salonul de Carte va conține în această ediție peste 55 de evenimente, lansări, prezentări de carte, dezbateri, întâlniri cu autorii. Ediția din acest an este una deosebită, întrucât pentru prima oară avem câteva întâlniri inedite, printre care cu trei scriitori, autori suceveni, care fac parte din prima generație de absolvenți ai Institutului de Învățământ Superior de la Suceava, foști profesori, acum pensionari, care urmăresc activitatea din universitate și care ne-au transmis un mesaj din dorința de a fi invitați la acest salon.”
Cărți și publicații variate au umplut de la prima oră standurile amenajate, ca în fiecare an, în holul central al corpului A, dar și în alte spații, cum ar fi sălile de lectură ale Bibliotecii USV, Galeria de Artă a USV, amfiteatre și săli de seminar. În același timp, câteva evenimente cultural-artistice, precum expoziții, teatru și dans, vor îmbogăți programul manifestărilor.
Un cuvânt despre carte și de bun venit a avut prorectorul USV, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, care a spus: „Cărțile ne prezintă pe noi și mintea noastră în fața celor cu care vorbim. Noi suntem în impas și s-ar putea să ajungem să nu mai fim ceea ce putem fi prin natura noastră umană, refugiindu-ne astfel în structuri, scheme și idei primite de-a gata. Cărțile sunt un prilej să continuăm să fim asociați cu niște valori și cu umanitatea și cu această posibilitate de a ne construi în permanență. Cărțile vor exista în continuare, pentru că oamenii trebuie, într-un fel sau altul, să continue să scrie și să citească.”
Evenimentul beneficiază de prezență multinațională, iar participanții din România, Republica Moldova, Ucraina, Tunisia, Camerun și Grecia au posibilitatea să intervină atât în direct, cu prezență fizică, dar și online. O nouă ediție susținută de Ministerul Educației, prin proiect de finanțare, și de universitatea suceveană, prin participarea profesorilor și studenților de la cele 11 facultăți, care își așteaptă iubitorii de carte și de dialog constructiv.
Eveniment
O nouă ediție a Salonului Internațional de Carte „Alma Mater Librorum” a început joi la USV
