Acțiune

O nouă ediție a Campaniei „Marea Debarasare” la Suceava

Ministerul Mediului și Pădurilor continuă campania națională de colectare a deșeurilor de echipamente electronice și electrice de la populație. Astfel, pe 25 și 26 iunie în municipiul Suceava și în Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc se va derula o nouă etapă a campaniei „Marea Debarasare”, acțiune ce vizează colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice vechi, care nu mai sunt utile, în vederea atingerii obiectivului național de colectare la care România s-a angajat față de Uniunea Europeană, și anume câte 4 kilograme pe an pentru fiecare locuitor.
Primăria municipiului Suceava a stabilit cinci puncte de colectare a deșeurilor în care cetățenii își pot aduce aparatura electrică și electronică veche astăzi și mâine. Centrele de colectare au fost înființate în Piața Mare, la sediul ROSAL, în parcarea Primăriei municipiului Suceava, în fața alimentarei din cartierul Obcini și în piața agro-alimentară din cartierul Burdujeni.

Recomandări

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

Concursul interjudețean adresat liceenilor „Student pentru o zi”, organizat într-o nouă ediție la USV

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Ateliere gratuite de prevenție în Suceava și Rădăuți pentru comunitățile afectate de calamități naturale