DIVIZIA C

O nouă amânare?

Chiar dacă reluarea campionatului Diviziei C este programată pentru astăzi de la ora 16.00, disputarea partidei dintre Dorna Vatra Dornei și Viitorul Liteni este pusă sub semnul întrebării. Și asta pentru că ninsoarea abundentă din cursul zilei de ieri a făcut terenul de joc impracticabil. Conducerea clubului dornean a făcut eforturi uriașe pe parcursul acestei săptămâni pentru ca gazonul să arate în condiții cât de cât decente, însă răbufnirea iernii produsă ieri a anulat toată munca administratorilor bazei. „Înrăutățirea bruscă a vremii ne-a dat toate planurile peste cap. Dimineața terenul era pregătit cum trebuie pentru joc, iar la amiază stratul de zăpadă era deja gros de 20 de centimetri. Cum drumurile din jurul localității sînt blocate, am sunat la Federație să întrebăm dacă meciul cu Liteniul se mai dispută. Cei de la București ne-au dat de înțeles că partida se va disputa oricum, dar eu cred că ei nu au cum să-și imagineze cum e timpul la Vatra Dornei, mai ales că am înțeles că în Capitală erau plus 16 grade”, a declarat Emil Apostoae, președintele grupării dornene.

Recomandări

O nouă campanie umanitară demarată de Crucea Roşie Suceava pentru familiile din Broșteni afectate de inundații

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”