O misiune a FMI va reveni în România după ce va fi instalat noul guvern



O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) va reveni în România după ce va fi instalat noul guvern, discuțiile fiind continuate însă în perioada următoare, până la momentul respectiv, se arată într-un comunicat al instituției.
„Discuțiile vor continua în perioada următoare, o misiune revenind la București de îndată ce se va fi instalat noul guvern. Dat fiind progresul înregistrat până în prezent și consensul larg în privința pașilor următori, misiunea estimează că este posibilă o finalizare imediată a evaluării”, se spune în comunicat, transmis după încheirea misiunii comune de evaluare FMI-Banca Mondială-Comisia Europeană.
Șefului misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks, apreciază, în comunicat, că performanțele înregistrate în cadrul programului până la sfârșitul lunii septembrie au fost bune, aproape toate țintele, inclusiv cele privind deficitul fiscal și rezervele internaționale ale băncii centrale, fiind atinse.
„În linii generale, am convenit împreună cu BNR asupra obiectivelor pe 2010 privind politica monetară și sectorul financiar. De asemenea, cu guvernul am făcut progrese îm privința îmbunătățirii măsurilor de reforme structurale, inclusiv legea responsabilității fiscale și reforma pensiilor, deși mai sunt necesare eforturi suplimentare”, a spus Franks, în
Totuși, unele componente esențiale ale pachetului de politici economice nu pot fi încă implementate, pe fondul situației politice actuale, cel mai important aspect fiind faptul că guvernul interimar nu poate transmite Parlamentului bugetul pe anul 2010 și nu poate adopta măsurile necesare pentru a reduce deficitul pentru anul viitor la 5,9% din PIB, conform țintelor din program.
„Legea responsabilității fiscale și reforma pensiilor nu pot fi deocamdată convenite și aprobate de către parlament. Discuțiile purtate cu liderii principalelor partide politice sugerează că este un consens larg cu privire la ținta fiscală pe 2010, deși există puncte de vedere diferite privind modalitatea în care se poate realiza acest obiectiv”, se mai spune în comunicat.
Șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, vineri, că sunt foarte puține șanse ca tranșa a treia a împrumutului, de 1,5 miliarde euro, să fie accesată în luna decembrie.
„Avem banii pentru următoarea tranșă, dar timpul se scurge repede pentru noi, astfel încât să o putem elibera până la finele lunii decembrie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vom elibera tranșa în ianuarie. Pentru decembrie însă este timp, dar foarte puțin”, a afirmat Franks.
La rândul său, echipa Băncii Mondiale menționează, într-un comunicat, că unele măsuri de reformă susținute prin programul de Împrumuturi pentru Politici de Dezvoltare, în valoare de un miliard de euro, au nevoie în prezent de „acțiune legislativă”, pe care însă actuala situație politică nu o permite.
„Deoarece actuala situație politică nu permite ca aceste măsuri legislative să fie luate, echipa Băncii Mondiale se va întoarce la București de îndată ce acest program va putea fi continuat”, se precizează în comunicat.
Șefa misiunii DPL (programul de Împrumuturi pentru Politici de Dezvoltare ), Swati Ghosh, a declarat că implementarea reformelor în contextul politic actual este „o mare provocare”, însă a subliniat „importanța crucială” de a continua reformele structurale pentru consolidarea sustenabilității fiscale și relansarea creșterii economice.