Agresiune

O minoră de 15 ani și-a reclamat tatăl la poliție că a lovit-o cu pumnii peste față

Un individ în vârstă de 40 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost reclamat de propria fiică, o minoră de 15 ani, că a lovit-o cu pumnii peste față.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, luni după-amiază, agenții Postului de Poliție din Volovăț au fost sesizați de minora în cauză despre faptul că tatăl ei a bătut-o.
Agresiunea s-a petrecut cu o zi înainte, la domiciliul bunicilor minorei, din Volovăț, unde locuiește și tatăl adolescentei.
Minora se află în grija tatălui, iar mama acesteia, care este divorțată, a plecat la muncă în Italia.
Duminică, în jurul orei 17.00, pe fondul unor neînțelegeri, precizează poliția, minora a fost lovită în zona feței de către tatăl ei, Dorin H., în vârstă de 40 de ani.
Adolescenta a fost dusă de polițiști la cabinetul medico legal din Rădăuți, unde s-a constatat că prezintă urme de violență pentru care necesită între patru și cinci zile de îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Cazul a intrat și în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care au anunțat că au demarat o anchetă socială la familia din Volovăț.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie