Circa o mie de cărți în limba engleză vor putea în curând să fie împrumutate de la bibliotecile publice din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Drăgușeni, Panaci, Iacobeni, Grămești, Râșca, Horodnic de Sus, Preutești și Drăgoiești. Astfel, elevii, cadrele didactice, dar și publicul larg vor beneficia de un fond de carte în limba engleză mai mult decât atractiv.
Cărțile au fost colectate în cadrul Campaniei „Donează o carte și schimbă viitorul unui copil”, un proiect inițiat de Alina Balațchi și derulat de Asociațiile Romanian Women in UK și Opes Foundation, ambele cu sediul în Londra, Marea Britanie. Prin acest proiect au fost îmbunătățite fondurile de carte de care dispun Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc, bibliotecile comunale din Drăgușeni, Panaci, Iacobeni, Grămești, Râșca, Horodnic de Sus, Preutești și Drăgoieșt. De altfel, tot urmare a acestui proiect, și fondurile de carte în limba engleză din 14 școli din județ s-au îmbogățit substanțial.
Și Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava a derulat o campanie de strângere de cărți în limba română, „Dăruiește povești”, prin care s-au strâns peste 300 de cărți ce au fost donate copiilor români ce participă la cursurile școlilor „AlexZ – Românește de la A la Z” din Londra și „Elena Rosetti Cuza” din Atena, Grecia. Ideea parteneriatului între Suceava și Londra, respectiv Atena, și în mod concret a campaniilor de strângere de carte a apărut ca urmare a activității “Copiii românilor din diaspora”, organizată în vara anului trecut de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei, în cadrul manifestărilor “Luna Diasporei”.
Acțiune
O mie de cărți donate pentru Biblioteca Bucovinei și câteva biblioteci publice din județ






