Procurorii din județ au avut de soluționat în 2012 aproape 34.000 de dosare penale, fiind cel mai mare volum de muncă din ultimii zece ani. Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, un procuror a avut de soluționat în medie nu mai puțin de 654 de dosare penale.
Din cele aproximativ 34.000 de dosare penale, a transmis ieri prim-procurorul Elisabeta Cocârlă, au fost soluționate 18.477 de dosare, ceea ce reprezintă de asemenea un record în ultimul deceniu (un procuror a avut de soluționat în medie 539 de dosare).
Dintre cele șase Parchete de pe lângă judecătoriile din județ, cele mai multe dosare soluționate au fost la unitățile din Suceava (5.819) și Rădăuți (4.398).
Din punct de vedere al resurselor umane,schemele de procurori au început să se completeze în cursul anului 2011, activitate care a continuat și în 2012.
Astfel, la sfârșitul anului 2012, din schema totală de 48 de posturi erau ocupate 41 de posturi, în condițiile în care trei noi procurori au venit spre finalul anului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava funcționează cu 12 procurori dintr-o schemă de 14 (din care un procuror delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava), Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava cu nouă procurori din 11, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu patru procurori din cinci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu șapte procurori din șapte (din care un procuror delegat la DIICOT Suceava), Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu trei procurori din patru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu trei procurori din trei și Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu trei procurori dintr-o schemă de patru procurori.