Două evenimente rutiere au avut loc într-un interval de câteva ore, pe drumurile din județ, din cauza vitezei, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, un tânăr de 18 ani, din Marginea, se afla la volanul unui autoturism și, la ieșirea din localitate, spre Volovăț, din cauza vitezei, pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în derapaj, părăsind partea carosabilă și izbindu-se într-un stâlp de electricitate.
Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat, însă s-a ales cu dosar penal pentru distrugere din culpă.
Al doilea eveniment rutier produs pe fondul neadaptării vitezei s-a petrecut duminică, în jurul orei 1.30, pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta. Un tânăr de 28 de ani a apăsat prea tare pedala de accelerație și într-o curbă la stânga, semnalizată cu indicatoare rutiere, s-a răsturnat cu mașina în partea dreaptă a direcției de mers.
„În urma accidentului conducătorul autoturismului a fost rănit ușor, necesitând pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.