O mașină scăpată de sub control a trecut prin gardul unei gospodării și a ajuns în stiva de lemne de lângă casă. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 8.15, pe raza orașului Milișăuți. Din fericire, accidentul nu a avut consecințe grave, rezultând doar pagube materiale.
Din ancheta poliției rezultă că un bărbat din Vicovu de Sus, care conducea un Peugeot 306, a pierdut brusc controlul asupra volanului, pe fondul oboselii. Mașina a ieșit în afara drumului, lovind violent gardul, pe care l-a distrus.
„Eu puneam o perdea în casă și deodată am auzit un zgomot foarte puternic, m-am speriat că se dărâmă peretele”, a relatat proprietara, o bătrână din Milișăuți.
O vecină a femeii, Daria Strelciuc, a relatat și ea ce a văzut: „Am auzit un zgomot foarte puternic, am ieșit din casă și am văzut mașina și gardul dărâmat. Șoferul a coborât, iar lângă el era un om mai bătrân care a spus că venea de la Vicovu de Sus și merge la spital”.
Șoferul, care a recunoscut că era obosit și a ațipit la volan, a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Bărbatul a dorit să-i dea o mână de ajutor unui consătean în vârstă, care urma să fie operat, astfel că, deși era obosit, a acceptat să-l ducă la spital.