O mamă și fiul acesteia au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în zona Grup Școlar



Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar

Trei persoane au fost rănite după un nou accident care a avut loc sâmbătă dimineață în municipiul Suceava, în zona Grup Școlar.
Un autoturism a părăsit carosabilul și a zburat în păduricea din partea dreaptă pe sensul de coborâre.
În mașină care s-a răsturnat și a rămas cu roțile în sus erau doi adulți și un minor.
Copilul și mama acestuia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
La fața locului au mers pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Traficul rutier în zonă a fost parțial afectat, iar polițiștii încearcă să stabilească din ce cauză a avut acest nou accident.

Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar
Nou accident la Grup Școlar


Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir