O lume de basm și de vism

Pe vremuri, în anii ’80, reclama standard pentru atragerea turiștilor în Delta Dunării era „o lume de basm și de vis”. Prin 84, la un curs de perfecționare pentru agenții de turism, eu împreună cu un coleg de-al meu din Constanța, Virgil Costandache, ne tot uitam la peretele ăla de la hotelul Turist din București (unde făceam noi perfecționările și reciclările) și cred că ideea ne-a venit simultan. Așa că, în cursul nopții, cu vopsele potrivite, am adăugat „m”-ul pe care-l vedeți în titlul de astăzi, astfel încât reclama a devenit „o lume de basm și de vism”. Inutil să vă mai spun că ancheta a durat cât întregul curs, adică trei săptămâni, făptașii nefiind dovediți niciodată. La un sfert de secol distanță, în luna august al anului de grație 2008, vismul s-a transformat în veritabil coșmar, iar amatorul de pescuit în Deltă fiind supus unor încercări psihologice demne de orice servicii secrete. Te așezi pe mal și după ce desfaci primul băț, ești deja asaltat din stânga și din dreapta de diverși alți pescari cărora nu le ajung cei trei mii și ceva de kilometri de mal de Dunăre, toți intenționând să pescuiască neapărat pe locul tău. Că-și înșiră lansete de o parte și de alta, că te agață la fiecare lansare, că îți cer mămăligă, râme, coropișnițe, viermi, iar la urmă și o bere, e de la sine înțeles. De neînțeles însă este de ce toți au numai manele, iar maneaua trebuie ascultată la minimum 2000 de wați. Am spus wați, pardon: am vrut să spun vaci. Pentru că de două ori pe zi, văcarul satului își mână cireada obligatoriu prin spațiul dintre mașina ta și lansetele aflate trei metri mai încolo, iar vaca, că n-o fi mai proastă ca maneliștii, trebuie neapărat să se adape printre bețele tale. …care după fiecare trecere a hoardei patrupede, se împuținează cu măcar câte unul. Printre picături, sigur că pescarul satului, venit și el cu un snop de lansete în stânga ta, atunci când tu tocmai ăui râma la una din lansete, și aștepți de două zile mușcătura de crap, atunci când aceasta vine, la bățul tău se repede desigur Grigore (el e pescarul satului) și evident că îți rupe montura cu crap cu tot. Rânjește tâmp și zice: „Ceasul rău, șefu”. Acolo-i pragu’ ăla cu scoici. E normal să se taie firul.” Vecinii de pensiune, pescari debutanți, citesc profesionistul din tine și îți solicită ajutor, adică: să-i legi cârlige, să îl înveți să lanseze, să-i dai pluta cea mai performantă și să-i cedezi locul cel mai bun, că doar omul n-are timp, iar acela micu’ al lui trebuie neapărat să prindă pește, că altfel nu doarme la noapte. Când credeai că toate au un sfârșit, ele de-abia încep: banda alcătuită din șapte odihniști, aflați în concediu, constată că în dreapta ultimului tău băț apa e numai bună de-o baie și în urletele generale de veselie năvălesc cu toții exact în locul unde cu vreun sfert de oră mai înainte, în apa aia mică, tu te învredinicise-și de un avat de 2 kile. Concluzie: toată lumea e fericită, mulțumită măcar cu excepția ta, fraierul bălții, care așteptai cele zece zile de liniște cu care te poți întâlni doar o dată pe an. O lume de basm și de vis? Aiurea. Basmul e din ălea cu balauri, iar visul e mai degrabă un coșmar. Terorizat din Deltă, vă salută, Doru POPOVICI.