O lecție de istorie pentru cei care vor veni după noi

Se spune, pe bună dreptate, că oamenii trăiesc și dincolo de trecerea la ceruri atâta vreme cât semenii lor, de obicei cei de același sânge, își aduc aminte de ei, îi pomenesc, îi plâng sau se veselesc la amintirea unora dintre întâmplările cărora le-au fost părtași. Este aceasta forma directă și cea mai vie a memoriei, lucrare a sufletului în primul rând. Astfel se întrețes vremurile și se boltește umanitatea. Dar mai este și o altă ipostază a neuitării, cu mult mai largă, ce privește comunități întregi, seminții, popoare, uneori chiar omenirea în toată alcătuirea ei. O asemenea reînviere a ceea ce-a fost cândva viețuire e vitală pentru specia umană la fel ca aerul de respirat. Nu reprezintă doar un demers cultic, ci și unul ziditor. Îți amintești tu neam, tu popor, de cei de dinainte și de faptele lor și te străduiești să duci mai departe ce ți-i sortit cu adaosul tău înnoitor. Nu se așterne ignoranța nici peste răul premergătorilor, și pe acesta, existând în mintea ta, cerci a nu-l repeta. Multe sunt chipurile în care se manifestă memoria și la fel de numeroase și mijloacele la care se apelează, și mai cu seamă testimoniile aflate la îndemână sau care se cer descoperite spre a fi puse în slujba acestui demers, unul al înaintării și înălțării pe temelii solide. Mărturii revelatorii despre trecutul din urmă cu un veac și mai bine regăsim în fotografiile cu aromă de vechime, grăind tulburător de timpuri ce păreau pierdute pentru totdeauna. Astfel de documente, cu mirosul lor de mosc și dulap bătrân, îngălbenite de anii cei mulți ce s-au scurs de când au fost realizate, se mai găsesc prin case de demult, pe pereți, deasupra unor scoarțe parcă de când lumea și pământul. Cele mai multe se păstrează însă în arhive, biblioteci, mănăstiri, muzee și societăți. Puse laolaltă scriu istorie, zugrăvesc cu puterea nepieritoare a imaginii o lume care a fost redată desfătător și de multe ori în ceea ce-a avut definitoriu. Ni se oferă minunatul prilej de a retrăi prin amintire timpuri imemoriale și de a vedea aievea locurile așa cum au arătat cândva și mai ales putem să descoperim oamenii, măsura tuturor lucrurilor, cu lumina cea dumnezeiască pe chip. La un asemenea fapt de arheologie a imaginii fotografice document au purces două figuri marcante al monahismului românesc dintr-o vatră din cele alese al ortodoxiei noastre, Sucevița. E vorba de stavrofora Mihaela Cozmei, stareța Mănăstirii Sucevița, și de părintele protosinghel Marcu Petcu de la aceeași chinovie. Acești slujitori ai Domnului au avut fericita idee de a reuni între coperțile unui monumental album fotografiile testimoniale din Bucovina de altădată. Întocmai au numit acest tom, aidoma unei Scripturi fotografice, și i-au adăugat subtitlul „Chipuri și locuri“, amintind de „Oameni și locuri“ de Mihail Sadoveanu. Așa s-a născut „Bucovina de altădată“, carte de aducere aminte, cuprinzând sute și sute de fotografii, aducând între noi, cei de azi, chipuri și locuri de odinioară din Țara Fagilor. Ca să împlinească și să rostuiască cum se cuvine cutezătorul și nobilul lor țel inițiatorii au pus în mișcare instituții și oameni din tot cuprinsul românesc. Au colaborat la elaborarea cărții Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei, Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirile Putna și Sucevița, Direcțiile Arhivelor Naționale din București și Suceava, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, Muzeul Național de Istorie al Bucovinei, Suceava, Muzeul „Arta Lemnului“ din Câmpulung Moldovenesc, Institutul „Bucovina“ al Academiei Române. Acestea și alte colecții publice sau private și-au deschis larg cuferele cele pline de zăcăminte rare și ca într-o înminunare din cartoanele colbuite a răsărit o lume reavănă, s-au reîntrupat oameni, obiceiuri, îndeletniciri de odinioară, un mod de a fi și a ființa, și au prins viață locurile, cu priveliștile lor poetice, cu măreția cea calmă, parcă plăsmuită pentru eternitate. Nu este, cum bine observă Ștefan S. Gorovei în predoslovia de întâmpinare, scrisă cu pana cea iscusită, muiată în călimara inimii, dar și cu rigoarea științifică a istoricului aflat în slujba rostirii adevărului, doar un spectacol fotografic cu imagini de epocă, cel mai adesea de o expresivitate eclatantă. Avem de a face, cum afirmă convingător prefațatorul, cu „…o lecție pentru noi și pentru cei care vor veni după noi. Înfățișând obiceiuri, scene de viață cotidiană, albumul «Bucovina de altădată» poate fi – și este – o adevărată carte de istorie. Să o parcurgem cu acest gând și la fiecare imagine, privind-o, să reflectăm la cei de atunci și la cei de azi.“ Un îndemn bine-venit. Prețioasa tipăritură nu este numai chipul de altădată al Bucovinei, ci, în același timp, și cel al Bucovinei dintotdeauna. În oamenii aceștia din poze bătrâne, trecuți de un amar de timp ca florile și ierburile câmpului, în locurile și zidirile lor, cu patina vremii, pulsează acel duh sălășluitor și azi în dulcea Bucovină. E pecetea eternității plaiului și pământenilor care-l însuflețesc, este sigiliul unicității tărâmului desprins parcă din grădinile cele de poveste ale raiului ceresc.
(Grigore Ilisei)