O iraniancă amenințată cu lapidarea pentru adulter, condamnată la 99 de lovituri de bici suplimentare



Iranianca Sakineh Mohammadi Ashtiani, acuzată de adulter și amenințată cu executarea prin lapidare, a fost condamnată la 99 de lovituri de bici suplimentare, anunță fiul ei, citat de AFP.
Jurnalistul franco-iranian Armin Arefi a discutat prin telefon cu fiul iraniencei de 43 de ani, Sajjad Mohammadi Ashtiani. Acesta a declarat că mama sa a fost condamnată la 99 de lovituri de bici după apariția unei fotografii a acesteia într-o publicație britanică.
Potrivit fiului, iranianca a fost condamnată la 99 de lovituri de bici pentru „răspândirea imoralității și indecenței”.
„Avocatul mamei mele, Houtan Kian, a aflat de condamnare de la colegi de detenție care tocmai au fost eliberați”, explică Mohammadi Ashtiani. „A luat legătura cu judecătorul închisorii, care a confirmat pedeapsa”, precizează tânărul.
Ziarul britanic The Times a publicat pe 28 august imaginea unei femei fără văl islamic, precizând că este Sakineh Ashtiani. Se pare însă că fotografia este a unei activiste politice iraniene care trăiește în Suedia. „Această fotografie nu este a mamei mele”, declară Sajjad Mohammadi Ashtiani.
Condamnarea la moarte prin lapidare a iraniencei a stârnit ample proteste internaționale, astfel că sentința privind modul de executare a fost într-un final suspendată. „Dar suspendată nu înseamnă și anulată”, subliniază fiul iraniencei.