O întreagă familie a ajuns la spital din cauza unui derapaj provocat de viteză

accident la moldovita
accident la moldovita

O întreagă familie a ajuns la spital în dimineața zilei de duminică, 2 ianuarie, după un accident care a avut loc pe DJ 176, la Vatra Moldoviței. Un șofer din Bosanci, care conducea un autoturism marca Ford, din cauza vitezei prea mari cu care a intrat într-o curbă periculoasă, nu a mai putut controla volanul a derapat și a intrat pe contrasens. Acolo a lovit un Nissan, condus de un bărbat din Cluj-Napoca, autovehicul care circula regulamentar. În urma coliziunii o persoană din Nissan a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, dar după ce i s-au acordat îngrijiri de specialitate s-a decis că nu este necesară internarea. Șoferul care a provocat accidentul, dar și două persoane de sex feminin din mașina acestuia, membrii ale familiei, au fost preluați, de asemenea, de echipajele medicale sosite la fața locului. Bărbatul care conducea Ford-ul a fost diagnosticat cu contuzie abdominală, iar celelalte două persoane cu contuzie coloană cervicală, respectiv contuzie lombară. Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, dar în ambele cazuri acesta a arătat valoarea zero.

accident la moldovita
accident la moldovita
accident la moldovita
accident la moldovita

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion